Update: Cercetările vizează fapte comise în 2015. Percheziţii DNA la Primăria Capitalei

Procurorii anticorupţie au efectuat, miercuri, percheziţii în mai multe birouri din cadrul unei instituţii publice din Capitală, a informat DNA.
AGERPRES - mie, 20 apr. 2022, 11:35
Update: Cercetările vizează fapte comise în 2015. Percheziţii DNA la Primăria Capitalei

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că instituţia vizată de anchetatori este Primăria Capitalei, fiind cercetaţi funcţionari de la Direcţiile de patrimoniu şi achiziţii.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie comise în cursul anului 2015.

„În cursul zilei de miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în birouri situate dintr-o instituţie publică din municipiul Bucureşti”, se menţionează în comunicat.

Știrea inițială

Procurorii Direcţii Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la sediul Primăriei Capitalei.

Potrivit surselor citate, anchetatorii ridică documente într-un dosar în care sunt vizate fapte comise în urmă cu mai mult de opt ani de funcţionari ai municipalităţii privind un schimb de terenuri, scrie Agerpres.

Surse din Primăria Capitalei au spus, pentru Agerpres, că este vorba de un dosar din 2014 în care sunt cercetaţi funcţionari de la Direcţiile de Patrimoniu şi Achiziţii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule pentru munca operativă, în valoare totală estimată de......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide luni, la ora 16:00, circulația pe încă ...
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru al anului. Vânzările au crescut ușor
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, cu KFC și Pizza Hut în portofoliu, ...
Vietnam – Fermierii înlocuiesc cafeaua cu durianul pentru a satisface cererea chineză
Vietnam – Fermierii înlocuiesc cafeaua cu durianul pentru a satisface cererea chineză
Zonele muntoase din centrul Vietnamului produc aproximativ o şesime din cafeaua lumii, dar fermierii renunţă la această ...