Austria va interzice montarea de centrale pe gaze, de la 1 ianuarie 2023 – proiect

Un proiect de reglementare a Guvernului de la Viena, dat publicității săptămâna trecută, interzice montarea centralelor pe gaze începând din 2023. Cele montate deja în clădiri trebuie schimbate până în 2040.
Mihai Nicuţ - lun, 25 apr. 2022, 10:23
Austria va interzice montarea de centrale pe gaze, de la 1 ianuarie 2023 - proiect

Un proiect de lege al Executivului austriac, dezvăluit de jurnaliștii de la publicația locală Heute, va interzice montarea centralelor pe gaze în clădirile noi începând chiar din anul 2023. Exista deja o discuție privind această interdicție, dar ar fi urmat să intre în vigoare cel mai devreme în 2025.

Termenul a fost devansat în condițiile în care țările Uniunii Europene își fac planuri pentru a reduce dependența de gazele din Federația Rusă, după atacul asupra Ucrainei. Austria își asigură 80% din necesarul său de energie din Rusia.

“Construcția sau instalarea unuia sau mai multora sisteme de încălzire care funcționează având ca sursă combustibil fosil lischid sau solid sau gaze fosile lichefiate nu va mai fi permisă în locuințele noi începând cu 1 ianuarie 2023”, arată draftul, porivit publicației Heute.

În același timp, proiectul mai arată și că posesorii sistemelor de încălzire pe gaze trebuie să le înlocuiască, până în 2040, cu sisteme alternative prietenoase cu mediul și vorbește despre “sisteme de încălzire verde”. Publicația arată că vorbim totuși de un draft, ale cărui detalii trebuie clarificate și trebuie să obțină acordul forțelor politice din Parlamentul austriac, poate chiar o majoritate clarificată, de două treimi.

Un proiect asemănător ar putea fi introdus și în România, cu aplicabilitate din 2030, potrivit unui anunț din iarna trecută al ministrului Mediului. Puteți citi despre acest lucru AICI

Austria este prima țară occidentală care a încheiat un acord pe termen lung de import de gaze rusești, semnat între compania OMV și Gazprom, în 1968, deci în plin război rece.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...