Vicepreşedintele OMV Petrom: România poate deveni o „Vale a Hidrogenului albastru” în UE

România poate deveni o ''Vale a Hidrogenului albastru'' în Uniunea Europeană, întrucât deţine resurse de gaze, capacităţi de stocare a carbonului şi industrie variată care poate utiliza această resursă, a afirmat, marţi, Ionuţ Ciubotaru, vicepreşedinte pentru Dezvoltarea Afacerilor, OMV Petrom, într-o conferinţă de profil.
AGERPRES - mar, 26 apr. 2022, 12:18
Vicepreşedintele OMV Petrom: România poate deveni o

„În momentul acesta suntem al doilea producător de gaze din UE după Ţările de Jos şi avem marea oportunitate de a deveni primul producător de gaz natural din Uniunea Europeană, dacă vom accesa resursele de gaze din Marea Neagră, cu toate avantajele pe care această investiţie le poate aduce în ceea ce priveşte locurile de muncă, veniturile la bugetul de stat şi independenţa României de importuri. Dacă nu vom accesa aceste resurse, Price Waterhouse Coopers a previzionat că 50% din necesarul de consum de gaz va veni din import în anul 2030”, a spus Ciubotaru, în conferinţa „Proiectul Hidrogen – primii paşi în România”, organizată de Energynomics.ro.

În plus, România poate stoca dioxid de carbon în rezervoarele goale de ţiţei şi gaze.

„Evident, trebuie făcute teste şi trebuie ajustată legislaţia, dar există posibilitatea aceasta, trebuie să o luăm în calcul şi să avem în vedere că putem deveni unul dintre cei mai mari stocatori din UE de dioxid de carbon”, a continuat oficialul OMV Petrom.

Totodată, ţara noastră are o industrie variată unde se poate utiliza hidrogen.

„România are o diversitate industrială foarte bună, ceea ce ne conduce la ideea că vom avea în viitor, probabil, consumatori locali de hidrogen. Toate aceste trei argumente le folosesc pentru a vă aduce în vedere un concept pe care încercăm să îl promovăm, acela că România poate deveni o ‘Vale a Hidrogenului albastru’ în UE”, a mai spus Ciubotaru.

La rândul său, Ioan Iordache, director executiv al Asociaţiei pentru Energia Hidrogenului, a afirmat că hidrogenul poate fi stocat pe termen lung în minele de sare.

„Este vorba de stocarea hidrogenului în caverne de sare subterane. Vorbim de stocare pe termen lung, pe sezoane, în cantităţi mari. În România avem acest potenţial şi suntem printre primii care au studiat şi am pus pe hârtie acest lucru”, a arătat Iordache, în cadrul aceleiaşi conferinţe.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi din segmentul afluent, a declarat marţi, pentru Agerpres, Antoaneta......
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...