Zelenski crede că Rusia încearcă să destabilizeze Transnistria şi că obiectivele Moscovei depăşesc graniţele Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia încearcă să destabilizeze Transnistria (regiune separatistă a Republicii Moldova), care se învecinează cu sud-vestul Ucrainei, pentru a pleda pentru intrarea trupelor Moscovei în această zonă prorusă, transmite miercuri EFE.
AGERPRES - mie, 27 apr. 2022, 11:25
Zelenski crede că Rusia încearcă să destabilizeze Transnistria şi că obiectivele Moscovei depăşesc graniţele Ucrainei

În ciuda acestui fapt, ”forţele armate ale Ucrainei sunt pregătite pentru o posibilă escaladare din partea trupelor ruse în teritoriul temporar ocupat al Republicii Moldova”, a adăugat Zelenski, într-o serie de declaraţii publicate miercuri pe pagina web a Preşedinţiei Ucrainei, dar care au fost făcute marţi, după o întâlnire la Kiev cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, scrie Agerpres.

În regiunea separatistă Transnistria au avut loc marţi trei explozii care, potrivit guvernului de la Chişinău, ascund provocări care au drept obiectiv destabilizarea situaţiei în această regiune şi atragerea ei în războiul din Ucraina.

În schimb, de la Tiraspol, ”capitala” autoproclamatei republici proruse, liderul separatist Vadim Krasnoselski a acuzat Ucraina că este responsabilă de atacuri, care nu s-au soldat cu victime.

În ceea ce-l priveşte, Zelenski a declarat că este pe deplin de acord cu evaluarea situaţiei făcută de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a pus atacurile pe seama ”forţelor interne din Transnistria care vor război şi sunt interesate să destabilizeze situaţia” şi a adăugat că a abordat acest subiect şi cu premierul român Nicolae Ciucă, aflat marţi în vizită la Kiev.

”Înţelegem clar că acesta este unul dintre paşii Federaţiei Ruse. Serviciile speciale lucrează deja acolo. Nu este vorba doar despre informaţii false”, a subliniat Zelenski. Şi ”este evident de ce: pentru a destabiliza situaţia în regiune, pentru a ameninţa R.Moldova. Le arată că, dacă R.Moldova sprijină Ucraina, vor exista anumiţi paşi”, a adăugat şeful statului ucrainean.

Ucraina ştie că trupele ruse, care se află de ani de zile în Transnistria şi îi sprijină pe separatişti, sunt în permanentă pregătire, a mai spus Zelenski. ”Dar noi cunoaştem capacităţile lor, forţele armate ale Ucrainei sunt pregătite pentru asta şi nu se tem”, a insistat preşedintele ucrainean.

Volodimir Zelenski a mai declarat că obiectivele Rusiei merg dincolo de actualul său război împotriva Ucrainei. ”Scopul final al conducerii Rusiei nu este doar de a cuceri teritoriul Ucrainei, ci de a dezmembra întregul centru şi est al Europei şi a da o lovitură globală democraţiei”, a transmis Zelenski într-un mesaj separat, difuzat marţi pe contul său de Telegram, potrivit dpa.

O ”lovitură globală împotriva democraţiei” este unul dintre obiectivele Moscovei, a insistat preşedintele ucrainean. În ”lumea liberă”, practic toată lumea a înţeles că invadarea Ucrainei este doar începutul, a adăugat el.

Însă atacurile continue asupra Ucrainei, de exemplu în regiunea Odesei, în sudul ţării, sau în Donbas, în est, vor aduce ‘noi pierderi’ Rusiei, sub forma unui nou pachet de sancţiuni impus de Uniunea Europeană sau a unor noi restricţii comerciale, a avertizat Zelenski.

Majoritatea ruşilor vor trebui să plătească cu sărăcie politicile agresive ale conducerii de la Moscova, a mai spus şeful statului ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului ...
Compania Premier Energy Group anunță numirea lui Adrian Tănase, CFA, în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație, începând cu data de 17 iulie 2026, în urma demisiei......
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, le-a dat asigurări, joi, reprezentanţilor confederaţiilor sindicale, că PNL va vota ...
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi, dedicată derulării procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi ...
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și UE
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat finanțări noi în valoare 17,4 miliarde de euro pentru consolidarea ...