Trupe ucrainene din Odesa întăresc graniţa cu regiunea separatistă Transnistria, după ultimele incidente

Forţele ucrainene de apărare din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, pe ţărmul Mării Negre, au consolidat frontiera de stat cu Republica Moldova, după incidentele care au avut loc în ultimele zile în regiunea separatistă Transnistria, transmite joi EFE.
AGERPRES - J, 28 apr. 2022, 10:52
Trupe ucrainene din Odesa întăresc graniţa cu regiunea separatistă Transnistria, după ultimele incidente

Măsura a fost luată pe fondul „unei serii de provocări ruse în autoproclamata republică separatistă Transnistria”, a declarat joi Serhii Bratciuk, purtător de cuvânt al administraţiei militare regionale din Odesa, pe contul său de Telegram, citat de agenţia locală Ukrinform.

Regiunea Odesa se învecinează cu Transnistria şi, în ultimele zile, a fost ţinta mai multor bombardamente ruseşti care au distrus o parte din infrastructură.

La rândul lor, separatiştii proruşi din Transnistria au anunţat că au avut loc mai multe atacuri asupra acestei regiuni, pe care mulţi experţi le consideră acţiuni subversive ale Rusiei menite să creeze pretexte pentru o eventuală invazie în Republica Moldova.

„Forţele de apărare continuă să realizeze operaţiuni de luptă în protejarea şi apărarea (oraşului) Odesa şi a regiunii. În special, am întărit protecţia la frontiera de stat cu aşa-numita Transnistrie, unde continuă provocările ruse pentru a crea anumite centre de tensiune”, a explicat Bratciuk.

El a adăugat că „în această noapte nu s-au înregistrat bombardamente în regiune, dar ieri (miercuri), o unitate de apărare aeriană a Forţelor Armate ale Ucrainei a doborât deasupra Odesei o dronă rusă Orlan-10, care strângea informaţii despre instalaţiile şi infrastructura armatei”.

Bratciuk a mai amintit că Rusia îşi regrupează navele în Marea Neagră şi continuă să blocheze navigaţia civilă.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...