Ultimii apărători ai Mariupolului acuză Rusia că a folosit o cantitate enormă de bombe cu fosfor

Rusia a lansat o "cantitate enormă de bombe cu fosfor" asupra Mariupolului, oraş-port strategic de la Marea Azov, în ultimele 24 de ore, au denunţat joi apărători ai ultimului avanpost militar ucrainean din Mariupol, baricadaţi în reţeaua de tuneluri a combinatului siderurgic Azovstal, singurul care scapă controlului forţelor ruse, unde alături de militari s-ar afla şi peste 1.000 de civili, care şi-au găsit adăpost aici, potrivit DPA şi News.pn, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 28 apr. 2022, 18:39
Ultimii apărători ai Mariupolului acuză Rusia că a folosit o cantitate enormă de bombe cu fosfor

Acest tip de bombe incendiare se aprind la contactul cu oxigenul şi provoacă pagube devastatoare. Utilizarea lor este interzisă de către legislaţia internaţională în zonele populate.

Comandantul adjunct al batalionul Azov, Sviatoslav Palamar, a indicat că au avut loc şi alte atacuri devastatoare, aeriene, de artilerie etc, într-un mesaj video difuzat pe contul Telegram al batalionului, în care din nou a solicitat Kievului ajutor.

„Înţelegem şi auzim ‘Mai rezistaţi încă puţin!’. O singură întrebare: ‘Cât de puţin?’ „, spune el în această înregistrare video, în care îşi îndeamnă concetăţenii să riposteze prin toate mijloacele împotriva ocupantului rus.

Regimentul Azov a estimat că, de la începutul invaziei la 24 februarie, Rusia a pierdut echipament militar în valoare de 162 de milioane de dolari numai la Mariupol. Muniţia şi avioanele utilizate au costat încă 288 de milioane de dolari, a indicat Palamar, fără să explice cum au fost făcute aceste calcule.

În acelaşi timp, miliţiile proruse din estul Ucrainei au declarat joi că au capturat peste 3.000 de combatanţi ucraineni de la începutul războiului, potrivit DPA.

„S-a menţionat la un moment dat cifra de 3.000, s-ar putea să fie mai mulţi”, a afirmat purtătorul de cuvânt al miliţiei din Doneţk, Eduard Basurin, într-un comentariu pentru RIA Novosti.

Un alt responsabil al forţelor separatiste din Doneţk, Iuri Sirovatko, evocase miercuri 26.000 de prizonieri ucraineni. El a spus că au fost înfiinţate trei centre de detenţie. Aproximativ 100 de ucraineni sunt deţinuţi ca „criminali de război”, a spus acesta.

Kievul nu a făcut publică vreo cifră cu privire la ucrainenii luaţi prizonieri de către Rusia, notează agenţia de presă menţionată, care remarcă faptul că niciuna dintre aceste cifre nu a putut fi verificate din surse independente.

Te-ar mai putea interesa și
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Guvernul finlandez a anunţat marţi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care este în valoare de 290 de milioane de euro şi al 34-lea oferit de Finlanda de când a început în......
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Polonia ar înceta să existe "în două sau trei zile" în cazul unui atac împotriva Rusiei, a avertizat marţi Nikolai ...
Războiul comercial SUA-Canada – O nouă taxă vamală de 50% asupra unor produse canadiene
Războiul comercial SUA-Canada – O nouă taxă vamală de 50% asupra unor produse canadiene
Statele Unite au crescut marţi taxele vamale pentru o serie de produse importate din Canada, la o săptămână după ce ...
Compania românească BlueSpace Technology dă o nouă lovitură în SUA: Contract de 2,3 milioane de euro pentru echipamente IT ultra-securizate
Compania românească BlueSpace Technology dă o nouă lovitură în SUA: Contract de 2,3 milioane de euro pentru echipamente ...
BlueSpace Technology, unul dintre producătorii români de tehnologii pentru apărare, a încheiat un contract cu americanii ...