ANAF: Declaraţia unică se depune până la 25 mai 2022, inclusiv

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor că termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (Formular 112) este data de 25 mai 2022, inclusiv, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
AGERPRES - mar, 03 mai 2022, 13:48
ANAF: Declaraţia unică se depune până la 25 mai 2022, inclusiv

Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Totodată, ANAF recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, formularul poate fi depus şi în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF şi pe canalul de Youtube vor fi publicate modele de completare a DU.

Te-ar mai putea interesa și
Top cele mai bune oraşe din lume – Unde se află Bucureștiul în clasament şi ce oraş din România se mai află în top 1.000
Top cele mai bune oraşe din lume – Unde se află Bucureștiul în clasament şi ce oraş din România se mai află ...
New York, Londra şi Paris ocupă primele trei poziţii în Indicele Global al Oraşelor pentru 2026 al Oxford Economics, publicat marţi, care plasează capitala României, Bucureşti, pe poziţia......
Șeful ANRE anunță controale la distribuitorii de energie, pe motiv că noile centrale funcționează prea mult în teste
Șeful ANRE anunță controale la distribuitorii de energie, pe motiv că noile centrale funcționează prea mult în teste
Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat că instituția va merge în control la operatorii rețelelelor de distribuție ...
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Guvernul finlandez a anunţat marţi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care este în valoare de 290 de milioane ...
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Polonia ar înceta să existe "în două sau trei zile" în cazul unui atac împotriva Rusiei, a avertizat marţi Nikolai ...