Tribunalul UE respinge contestația Wizz Air privind ajutorul de stat de 36,6 milioane de euro acordat TAROM

Tribunalul Uniunii Europene a confirmat, miercuri, o decizie anterioară a Comisiei Europene privind aprobarea ajutorului pentru salvare, în valoare de 36,6 milioane de euro, acordat de statul român companiei aeriene TAROM, informează un comunicat de presă.
AGERPRES - mie, 04 mai 2022, 13:20
Tribunalul UE respinge contestația Wizz Air privind ajutorul de stat de 36,6 milioane de euro acordat TAROM

„Acest ajutor este compatibil cu piaţa internă deoarece vizează evitarea dificultăţilor sociale pe care o întrerupere a serviciilor TAROM ar risca să le determine pentru conectivitatea unor regiuni ale României”, subliniază Tribunalul Uniunii Europene, scrie Agerpres.

La Tribunalul UE mai este depusă o cerere de anulare din partea Wizz Air a unui ajutor de stat acordat TAROM în 2 octombrie 2020, în valoare de 19,3 milionae de euro, pentru care Tribunalul nu a luat încă o decizie.

La data de 19 februarie 2020, România a notificat Comisiei Europene un plan de ajutor pentru salvarea TAROM, compania aeriană română care îşi desfăşoară activitatea în principal în transportul naţional şi internaţional de pasageri, de mărfuri şi de curierat. Măsura notificată era constituită dintr-un împrumut pentru finanţarea nevoilor în lichidităţi ale TAROM, în cuantum de aproximativ 36,66 milioane de euro, rambursabil la sfârşitul unei perioade de şase luni, cu posibilitatea unei rambursări parţiale anticipate.

Fără a deschide procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, prin Decizia din 24 februarie 20201, Comisia a calificat măsura notificată ca fiind ajutor de stat compatibil cu piaţa internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE şi al Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate.

În replică, compania aeriană Wizz Air Hungary Zrt. a introdus o acţiune în anulare împotriva acestei decizii, acţiune care este respinsă de Tribunalul Uniunii Europene.

Economica.net a scris în premieră că Wizz Air a contestat ajutoarele de stat acordate companiilor TAROM și Blue Air.

Tribunalul respinge, în primul rând, motivele de anulare întemeiate pe o eroare de drept pe care Comisia ar fi săvârşit-o prin faptul că a decis să nu deschidă procedura formală de investigare, în pofida îndoielilor pe care ar fi trebuit să le aibă în cadrul aprecierii preliminare a compatibilităţii ajutorului notificat cu piaţa internă.

„Potrivit Tribunalului, din cuprinsul punctelor menţionate din orientări rezultă că, deşi statul membru în cauză trebuie să demonstreze că ajutorul vizează prevenirea unor dificultăţi sociale sau remedierea unei disfuncţionalităţi a pieţei, nu are obligaţia să demonstreze că, în lipsa măsurii de ajutor, s-ar produce în mod necesar anumite consecinţe negative, ci doar că acestea riscă să se producă”, apreciază instanţa de la Luxemburg.

În ceea ce priveşte chestiunea referitoare la faptul că executivul comunitar ar fi trebuit să aibă îndoieli cu privire la existenţa unui risc ca, în lipsa măsurii de ajutor notificate, să se producă dificultăţi sociale sau o disfuncţionalitate a pieţei sau cu privire la faptul că această măsură urmăreşte prevenirea apariţiei sau remedierea lor, Tribunalul constată că, ţinând seama de starea inadecvată a infrastructurilor rutieră şi feroviară din România, Comisia avea dreptul să considere că, prin intermediul rutelor aeriene interne şi conectivitatea internaţională asigurate de TAROM, conectivitatea regională constituia un serviciu important, a cărei perturbare risca să determine grave dificultăţi sociale sau să constituie o disfuncţionalitate a pieţei.

„Având în vedere aceste precizări, Tribunalul, examinând diferitele argumente invocate de reclamantă, concluzionează că acestea nu sunt de natură să repună în discuţie analiza Comisiei care confirmă importanţa TAROM pentru conectivitatea unor regiuni ale României, precum şi impactul semnificativ pe care o disfuncţionalitate a acesteia l-ar fi avut asupra acestor regiuni. Rezultă că Comisia a putut, fără să aibă îndoieli, să concluzioneze doar pe acest temei că ajutorul notificat îndeplinea cerinţele prevăzute la punctele 43 şi 44 din orientări”, susţine Tribunalul Uniunii Europene.

Luni, Comisia Europeană a aprobat, un nou ajutor de stat în valoare de 1,9 milioane de euro pentru a despăgubi compania aeriană TAROM pentru pagubele suferite în perioada pandemiei de coronavirus. Potrivit Comisiei Europene, sprjinul de 1,9 milioane de euro acordat României pentru TAROM este în linie cu normele privind ajutoarele de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Patru maşini şi 15 persoane au fost implicate într-un accident de circulaţie care a avut loc, luni, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Avrig spre Bradu, în judeţul Sibiu, autorităţile......
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va fi gata colosul din Jeddah, Arabia Saudită | FOTO şi VIDEO
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va ...
Turnul Jeddah a depăşit 100 de etaje şi 400 de metri, iar Saudi Binladin Group, principalul contractor al proiectului, ...
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Bawi anunță finalizarea lucrărilor de electrificare pe trei din patru loturi
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Bawi anunță finalizarea lucrărilor de electrificare pe ...
Compania Bawi anunță că departamentul sau de Electrificare Vest a finalizat, de la începutul anului 2026, lucrări pe ...
Trenuri metropolitane în două orașe din Transilvania, aprobate de Ministerul Transporturilor
Trenuri metropolitane în două orașe din Transilvania, aprobate de Ministerul Transporturilor
Vești bune pentru mobilitatea urbană din Transilvania, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului ...