Update: Motivarea Curții: Legea a fost votată prin încălcarea procedurilor privind termenele de adoptare. Decizie CCR – Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor e neconstituţională

Update: Curtea Constituţională a României a explicat, joi, că legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor a fost adoptată într-o singură zi, "cu încălcarea tuturor termenelor", "ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său".
AGERPRES - J, 05 mai 2022, 15:16
Update: Motivarea Curții: Legea a fost votată prin încălcarea procedurilor privind termenele de adoptare. Decizie CCR - Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor e neconstituţională

Potrivit unui comunicat al CCR , în şedinţa de joi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională.

Curtea a precizat că, potrivit articolului 76 alineatul (3) din Constituţie, „la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”.

„Este o exigenţă constituţională ca scurtarea termenelor procedurale şi accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgenţă – art. 76 alin. (3), şi nu a celei generale – art.75. Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său. Respectarea art. 75 şi art. 76 alin. (3) din Constituţie constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament şi, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea naţională”, a indicat CCR.

Conform judecătorilor CCR, evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale obiective şi exprese în acest sens, denotă „o atingere adusă însăşi unei valori fundamentale a statului şi anume a caracterului său democratic”.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 1 alineatul (3) în componenta referitoare la democraţie, articolului 1 alineatul (5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei, precum şi ale articolului 75 şi articolului 76 alineatul (3) privind desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor.

CCR a reţinut şi încălcarea principiului securităţii juridice.

 

Știrea inițială

Curtea Constituţională a României a stabilit, joi, că este neconstituţională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

Sursele citate de Agerpres au arătat că decizia a fost luată cu 6 voturi „pentru” admitere şi 3 „împotrivă”.

Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

Te-ar mai putea interesa și
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde de lei, cu 28,36 miliarde de lei mai mic față de deficitul de 76,44......
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, ...
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...