Nouă scumpire a carburanților. Care sunt noile preţuri pentru benzină şi motorină

Astăzi a crescut din nou prețul benzinei și motorinei, în același ritm cu care am fost obișnuiți în ultima vreme: patru bani pe litru. Precedenta scumpire a avut loc acum două zile.
Mihai Nicuţ - vin, 06 mai 2022, 10:33
Nouă scumpire a carburanților. Care sunt noile preţuri pentru benzină şi motorină

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi un preț al benzinei standard de 7,83 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard a ajuns la la 8,70 lei/litrul. Așadar, pentru fiecare carburant, prețul a crescut cu patru bani pe litru, o majorare cu care ne-a obișnuit compania petrolieră care, în ultima vreme, ridica prețurile cu câte patru bani pe litru.

Precedenta majorare de preț a fost operată acum două zile, când prețurile au crescut, la fel cu patru bani pe litru.

Și după aceste majorări de preț, observăm așadar că se menține diferența de aproape 90 de bani (87 de bani) între prețul motorinei și al benzinei, pe fondul cererii mult mai mari de motorină din zona noastră, coroborată cu o ofertă limitată.

La finalul lunii trecute, la aceeași stație, benzina costa 7,63 lei și motorina 8,50 lei litrul, așadar, în doar o săptămână prețurile au crescut cu 20 de bani pe litru.

Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, în cazul nostru Platt’s Med. Iar ele se mențin peste nivelul de 1.100 de dolari pe tonă – 1.167 dolarila benzină și 1.169 dolari la mootorină.

“La sfârşitul lunii martie, conform Oil Bulletin, preţurile carburanţilor din România erau sub media UE, respectiv mai mici cu 13% la motorină şi cu 17% la benzină. În această perioadă, în contextul conflictului din Ucraina, cotaţiile ţiţeiului au înregistrat valori record pentru ultimii 8 ani. Totodată, pe parcursul trimestrului, am asistat la o creştere accelerată a cotaţiilor pentru benzină şi motorină, care au crescut cu circa 40%, respectiv peste 70%”, a spus la finalul săptămânii trecute, într-un interviu acordat Agerpres, Christina Verchere, CEO al Petrom.

“Cotaţiile produselor petroliere reprezintă o componentă principală în preţurile noastre la pompă, cu o pondere de circa 50%, cealaltă componentă semnificativa fiind taxele. Preţurile reflectă evoluţia cotaţiilor la produse petroliere, însă într-o manieră moderată, care elimină extremele”, a mai spus Verchere.

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV. Petrom a raportat, la nivel de grup, un profit net de 1,75 miliarde de lei după primele trei luni ale acestui an, cel mai mare profit trimestrial din istorie, generat în special de prețurile mari la petrol și gaze.

Te-ar mai putea interesa și
Regina Maria s-a vândut oficial. Tranzacția prin care rețeaua a fost cumpărată de finlandezii de la Mehiläinen a fost finalizată
Regina Maria s-a vândut oficial. Tranzacția prin care rețeaua a fost cumpărată de finlandezii de la Mehiläinen a fost ...
Fondul MidEuropa încheie exit-ul din Regina Maria, cea mai mare tranzacție din sectorul medical din Europa Centrală, semnat în vara acestui an, potrivit unui comunicat al avocaților de la RTPR,......
UE anchetează ajutoarele de stat date de guvernului Cehiei pentru construcţia a două centrale nucleare
UE anchetează ajutoarele de stat date de guvernului Cehiei pentru construcţia a două centrale nucleare
Comisia Europeană a anunţat luni că a declanşat o anchetă aprofundată pentru a verifica dacă planul guvernului ceh ...
Sergiu Manea, BCR: Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Este o agendă mică
Sergiu Manea, BCR: Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Este o agendă mică
Sergiu Manea, CEO-ul Băncii Comerciale Române (BCR), discută în emisiunea „Cu cifrele pe masă”, realizată de portalul ...
Hotel de patru stele din România – urmează să fie scos la vânzare
Hotel de patru stele din România – urmează să fie scos la vânzare
Hotelul Central din Ploiești, clasificat la patru stele și deținut de FEPER, urmează să fie scos la vânzare.