SUA: Rata şomajului s-a menţinut în aprilie la 3,6%

Numărul locurilor de muncă înfiinţate de angajatorii americani în aprilie a depăşit estimările analiştilor, semn că economia prinde avânt în 2022, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 06 mai 2022, 16:50
SUA: Rata şomajului s-a menţinut în aprilie la 3,6%

Raportul publicat vineri de Departamentul Muncii arată că economia americană a creat 428.000 de locuri de muncă luna trecută. Datele pentru martie au fost uşor revizuite, indicând că au fost create 428.000 de locuri de muncă, faţă de 431.000 raportate iniţial. Rata şomajului în SUA s-a menţinut în aprilie la 3,6%.

Economiştii mizau pe crearea a aproximativ 391.000 de noi locuri de muncă în aprilie.

Datele statistice referitoare la numărul de noi locuri de muncă şi la rata şomajului sunt calculate pe baza a două anchete diferite, una derulată în rândul companiilor şi alta în rândul gospodăriilor, ceea ce explică existenţa unor diferenţe între ele.

„Este ambiguu dacă creşterea peste estimări a numărului locurilor de muncă înfiinţate de angajatorii americani în aprilie va fi un motiv de îngrijorare pentru Rezerva Federală a SUA sau o mare uşurare”, a apreciat Lou Crandall, economist şef la Wrightson ICAP în Jersey City.

Miercuri, Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat cu o jumătate de punct procentual rata dobânzii, la un interval cuprins între 0,75% şi 1%, cea mai mare creştere din 2000, iar preşedintele Fed, Jerome Powell, se aşteaptă la următoarele două reuniuni la creşteri ale dobânzii de încă 50 de puncte de bază.

Powell şi-a exprimat îngrijorarea faţă de „înăsprirea pieţei forţei de muncă şi de inflaţia mult prea ridicată”.

În aprilie, câştigurile medii orare au urcat cu 0,3%, după un avans de 0,5% în martie. Creşterea anuală a salariilor a încetinit în aprilie la 5,5%, de la 5,6% în martie.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane fizice și juridice pot avea acces la fondurile transferate în doar......
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...
Popa, BNR: Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energie importată
Popa, BNR: Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energie importată
Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energia importată, însă a reuşit să înlocuiască ...
FAO: O treime din populaţia lumii nu îşi permite o dietă sănătoasă
FAO: O treime din populaţia lumii nu îşi permite o dietă sănătoasă
Costul unei diete sănătoase a crescut cu 25% în ultimii cinci ani, iar aproape una din trei persoane din întreaga lume ...