Finlandezii optează în mod covârșitor pentru aderarea la NATO

Mai mult de trei sferturi dintre finlandezi susţin acum o candidatură a ţării lor la aderarea la NATO, potrivit unui nou sondaj publicat luni, cu doar câteva zile înainte de o decizie finală aşteptată la Helsinki, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 09 mai 2022, 22:04
Finlandezii optează în mod covârșitor pentru aderarea la NATO

Conform rezultatelor sondajului publicat de televiziunea publică Yle, 76% dintre finlandezi – un record – doresc ca ţara lor să adere la Alianţa Nord-Atlantică, comparativ cu 60% în luna martie.

De toate orientările politice, persoanele chestionate s-au exprimat în favoarea aderării la Alianţă, subliniază ancheta.

La fel ca în Suedia, invazia rusă în Ucraina a determinat această schimbare a opiniei publice, până atunci extrem de divizată.

Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, susţinătorii aderării la NATO în Finlanda nu reprezentau mai mult de 20-30% în sondaje în ultimii ani.

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto urmează să-şi anunţe oficial poziţia personală cu privire la aderarea la NATO la 12 mai, iar experţii se aşteaptă la o oficializare a candidaturii finlandeze în zilele următoare acestei date.

O majoritate a fost constituită şi în parlament: potrivit unei anchete publicate săptămâna trecută de media finlandeze, 121 din cei 200 de membri ai forului legislativ sunt în favoarea aderării ţării la NATO. Doar zece dintre cei intervievaţi s-au exprimat împotrivă.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...