Despre oportunitatea privatizării. Comentariu Deutsche Welle

Iată comentariul, integral:

În faţa sediului guvernului s-a desfăşurat joi o manifestaţie a salariaţilor de la compania CFR Marfă. Protestatarii au cerut stoparea privatizării şi şi-au exprimat dezaprobarea faţă de guvernul Ponta şi înclinaţiile sale prea liberale ca şi faţă de întreaga clasă politică românească considerată responsabilă pentru falimentul societăţii feroviare.

Această manifestaţie exprimă în primul rând o temere firească. Dacă societatea va fi privatizată, noul patron va face, probabil, concedieri pentru a scădea costurile de personal. Nu este obligatoriu să reduci personalul, dar în cazul CFR Marfă pare greu de evitat la fel ca în cazul Poştei Române. Economiştii, tot mai puţini, care pretind că privatizarea nu este singura soluţie, ar avea dreptate cu siguranţă, dacă statul ar fi capabil să facă singur restructurările necesare pentru rentabilizarea afacerii. Dar experienţa îndelungată de peste 20 de ani ne arată că statul arareori ia măsuri dureroase. Şi nu este vorba de stat, ca entitate abstractă, ci de politicienii aflaţi în funcţiuni publice care nu doresc să plătească costul politic al deciziilor lor. Toate întreprinderile de stat sfârşesc în faliment pentru că nimeni nu are curajul să instituie o administrare corectă, care ar pretinde cel puţin, în primă instanţă, o reducere de personal.

Statul a angajat mereu mai mulţi oameni de câţi ar fi avut nevoie din cel puţin două motive: în primul rând acţionează presupoziţia (cu temei în Constituţia din 1991) că statul are o importantă funcţie socială şi în al doilea rând apar favoritismele. Corupţia partidelor care transformă adesea companiile de stat în surse de finanţare nu este nici ea neglijabilă. Rezultatul este o mare risipă, asociată cu un personal excedentar. Sunt lucruri bine cunoscute şi greu remediabile. De aceea, adversarii privatizării nu au dreptate decât dacă ar reuşi, în prealabil, să facă imposibilul: să revoluţioneze moravurile.

O probă că, în ciuda tuturor eforturilor şi bunelor intenţii, calea administraţiei de stat nu funcţionează în România este Tarom-ul. Guvernele succesive începând cu al doilea guvern Roman au refuzat să vândă sau să lichideze o companie care produce mari pierderi, cu intenţia lăudabilă de a susţine o companie „reprezentativă. Nimic nu ar face o reclamă mai bună ţării decât o companie aviatică serioasă şi de încredere.

Dar după cum vedem de prea mulţi ani, pierderile curg neîntrerupt. Ultimul guvern Boc a refuzat privatizarea companiei în discuţiile cu FMI, iar guvernul Ponta a preluat acelaşi punct de vedere.

Admiţând însă că o companie aviatică ar merita eforturile, alte companii de stat nu pot pretinde acelaşi tratament privilegiat. Salariaţii de la CFR Marfă ar trebui să admită că cea mai bună soluţie rămâne privatizarea şi că politicienii care se tem să adopte măsuri dureroase nu le fac cu adevărat niciun serviciu.