Rompetrol mută spre verde. Angajează manageri de proiect pentru parcuri eoliene și fotovoltaice mari în România

Grupul Rompetrol (KMG International), unul dintre marii comercianți de carburanți și operatorul celei mai mari rafinării de petrol din România, Petromidia, intră și pe sectorul de energie regenerabilă, potrivit anunțurilor de recrutare de pe web-site-ul companiei.
Mihai Nicuţ - mar, 10 mai 2022, 14:39
Rompetrol mută spre verde. Angajează manageri de proiect pentru parcuri eoliene și fotovoltaice mari în România

Rompetrol are deschise două poziții importante, una de project manager pentru parcuri eoliene offshore și una de project manager pentru parcuri fotovoltaice.

Iată descrierea jobului pentru managerul de proiect în eolian: “Dezvoltarea unui parc eolian de amploare în România. Managerul de proiect trebuie să fie familiarizat cu toate aspectele și să ofere sprijin tehnic, de coordonare și juridic (în măsura în care este relevant) pentru dezvoltarea, construcția și operarea proiectelor de energie regenerabilă”. Postul este pentru București.

Iată descrierea jobului pentru managerul de proiect în fotovoltaic: “Dezvoltarea unui parc/parcuri fotovoltaice mari (large scale în original – n.red. )în România. Managerul de proiect trebuie să fie familiarizat cu toate aspectele și să ofere sprijin tehnic, de coordonare și juridic (în măsura în care este relevant) pentru dezvoltarea, construcția și operarea proiectelor de energie regenerabilă. Postul este, de asemenea, pentru București.

Ambele anunțuri au fost postate pe site-ul de cariere al Rompetrol în data de 5 mai.

Tot legat de proiectele în regenerabil, compania petrolieră are deschisă și o poziție pentru “energy business manager”, pentru București, anunț postat pe 4 mai. Iată ce vrea Rompetrol de la viitorul angajat: “Va fi responsabil de managementul și dezvoltarea proiectelor eoliene și solare din țară, precum și de business-ul de servicii energetice. Veți coordona căutarea de terenuri cu posibilitate de acces la rețea, veți coordona toate aspectele de due-dilligence, acolo unde este cazul, veți lucra la urmărirea oportunităților de proiecte eoliene și veți gestiona dezvoltarea proiectelor eoliene și solare, veți fi responsabil de managementul proiectului până la finanțare și veți coordona diverșii profesioniști interni în proiectare, analiză tehnică, modelare financiară și comercială și conectarea la rețea, precum și supravegherea relațiilor cu celelalte părți interesate, inclusiv parteneri externi, operatori de servicii, municipalități, autorități guvernamentale și furnizori”.

Eolianul, o surpriză

Rompetrol va intra anul viitor pe segmentul de generare de energie electrică. La Midia a debutat proietul unei noi centrale în cogenerare, care va genera aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia, abur tehnologic de până la 180 tone/oră, plus necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al orașului Năvodari – până la 20 MWt/oră. Investiția în noua centrală, 148 de milioane de dolari, este derulată prin compania Rompetrol Energy, care este detinuță majoritar de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, alături de Rominserv și Uzina Termoelectrică Midia. Noua centrală va fi operațională în aprilie 2023 și, din ce știm acum, proiectul este în grafic. Lângă noua centrală ar urma să fie amplasat un parc fotovoltaic, din ce se știe până acum cu o capacitate de 3 MWp, așadar, chiar dacă va fi în final operațional doar acesta sau va urma și altul, prezența grupului petrolier pe segmentul fotovoltaice era deja cunoscută. Nu acelașu lucru se poate spune despre intențiile de a opera parcuri eoliene de uscat, despre care Rompetrol nu a comunicat încă nimic, dar pentru care deja, după cum se vede, caută oameni.

Cu peste 5.000 de angajaţi, KMG International (Grupul Rompetrol) este o companie integrată de petrol şi gaze, cu operaţiuni în 11 pieţe principale din Europa şi Asia Centrală. În România, grupul este prezent cu trei unităţi de producţie, o reţea amplă de distribuţie carburanţi, şi activităţi de servicii industriale.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...