Nominalizarea Lisei Cook în funcția de guvernator al Federal Reserve a fost votată de Senatul SUA. E prima femeie de culoare care ocupă acest post

Senatul american a confirmat nominalizarea în postul de guvernator al Bănci centrale americane (Federal Reserve) a economistei Lisa Cook, care devine prima femeie de culoare care ocupă acaestă funcție.
News.ro - mie, 11 mai 2022, 17:24
Nominalizarea Lisei Cook în funcția de guvernator al Federal Reserve a fost votată de Senatul SUA. E prima femeie de culoare care ocupă acest post

Senatorii au validat cu 51 de voturi candidatura propusă de Joe Biden, iar votul vicepreşedintei Kamala Harris a permis obţinerea majorităţii. Nominalizarea lui Cook s-a lovit de o opoziţie puternică din partea senatorilor Republicani, relatează AFP, citată de News.ro.

Senatul american, care are 100 de membri, este perfect divizat între democrați și republicani, fiecare partid având 50 de senatori. Din acest motiv, votul vicepreședintelui american, care poate conduce lucrările Senatului, este extrem de important.

Senatorii nu au reuşit să organizeze, la sfârşitul lui aprilie, un vot final de confrmare, din cauză că republicanii s-au opus înverșunat acestei nominalizări.

Liderul republicanilor în Senat Mitch McConnell a acuzat-o pe Lisa Cook inclusiv de faptul că a ”promovat teorii ale complotului” pe tema rasismului în poliţie.

Lisa Cook a fost unul dintre consilieri economici ai Casei Albe în timpul preşedinţei lui Barack Obama și membru al echipei de tranziţie a lui Joe Biden.

Potrivit susţinătorilor săi, ea urmează să promoveze o nouă perspectivă a puternicei Rezerve federale.

O profesoară de economie şi relaţii internaţionale la Universitatea Statului Michigan, ea şi-a conasacrat o mare parte a cercetărilor ”cicatricilor” economice, anterior nemăsurate, ale discriminării asupra capacităţii de producţie a celei mai mari economii a lumii.

Ea este absolventă în economie a Universităţii Oxford, deţine un doctorat de la Universitatea California din Berkeley şi vorbeşte cinci limbi, inclusiv franceză şi rusă. A lucrat la redresarea Rwandei după genocidul din 1994.

”Convingerile mele au fost modelate de copilăria mea la Milledgeville, în Georgia (în sud-estul Americii). Era Sudul desegregaţionist”, declara ea la 3 februarie într-o audiere în Comisia însărcinată cu Băncile în Senat.

Mandatul său se încheie în ianuarie 2024, iar nominalizarea intervine în contextul în care Banca centrală luptă împotriva unei inflaţii puternice, care nu afectează însă creşterea economică şi locurile de muncă.

”Dr. Cook înţelege cum îi afectează politica economică pe toţi americanii. Ea ştie că muncitorii sunt motorul creşterii noastre economice şi înţelege că atunci când toată lumea participă la economia noastră, aceasta creşte mai repede şi mai puternic”, a salutat într-un comunicat senatorul democrat Sherrod Brown.

Lisa Cook ocupă unul dintre numeroasele posturi pe care Joe Biden le are de ”acoperit” la Fed şi care-i oferă posibilitatea să remodeleze Consiliul Guvernatorilor al instituţiei, recizează AFP, citată de News.ro.

Lael Brainard, singura democrată în organism din 2014, a fost confirmată la sfârşitul lui aprilie în postul de vicepreşedintă a Fed.

Plenul Senatului urmează să se pronunţe atât asupra unui nou mandat al preşedintelui Jerome Powell, căruia Joe Biden i-a oferit un al doilea mandat de patru ani, cât şi asupra nominalizării în postul de guvernator a lui Philip Jefferson, un profesor de economie afroamerican.

Casa Albă urmează să propună un nou candidat la postul-cheie de vicepreşedinte însărcinat cu Reglementările bancare, după ce Sarah Bloom Raskin a renunţat din cauza unei susţineri insuficiente.

Sursa foto: Politico.com

Te-ar mai putea interesa și
Performanță record în industria românească: Firma care produce 5 ambulanțe pe zi. Afaceri de 90 de milioane de euro pentru Deltamed
Performanță record în industria românească: Firma care produce 5 ambulanțe pe zi. Afaceri de 90 de milioane de euro ...
Deltamed, companie cu capital integral românesc, care produce ambulanțe a încheiat anul 2025 cu afaceri de 90 milioane euro și a ajuns să finalizeze cinci ambulante pe zi. ...
România intră în clubul super-puterilor. Aderarea la OCDE este cel mai important moment strategic de politică externă după integrarea în NATO şi în UE (EY România)
România intră în clubul super-puterilor. Aderarea la OCDE este cel mai important moment strategic de politică externă ...
Aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) marchează cel mai important moment ...
Șantierul naval din Mangalia, cel mai mare din România, intră în faliment
Șantierul naval din Mangalia, cel mai mare din România, intră în faliment
CITR, administratorul judiciar al Șantierului Naval din Mangalia, informează că adunarea creditorilor a respins planul ...
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM
Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului Bucureşti, în cursul următoarelor zile, valorile termice ...