Rusia ar putea să întrerupă livrările de gaze naturale către Finlanda începând de vineri

Politicieni finlandezi cheie au fost avertizaţi că Rusia ar putea întrerupe vineri furnizarea gazului către Finlanda vecină, scrie joi ziarul local Iltalehti, citând surse neprecizate, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 12 mai 2022, 21:14
Rusia ar putea să întrerupă livrările de gaze naturale către Finlanda începând de vineri

Ziarul nu a precizat de unde ar fi venit avertismentul şi Reuters nu a putut verifica independent informaţia.

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin au anunţat joi că Finlanda va depune cerere de aderare la NATO „fără întârziere”, ceea ce a făcut Rusia să promită un răspuns.

Majoritatea gazului utilizat în Finlanda vine din Rusia, dar gazul reprezintă doar circa 5% din consumul energetic anual al ţării.

Cu toate acestea, pierderea celei mai mari părţi a resurselor de gaz ar însemna că giganţi ca Neste şi Metsa, şi alte companii din domeniile forestier, chimic şi alimentar, vor avea nevoie de surse alternative de energie sau vor trebui să-şi adapteze producţia.

Pe 5 mai, guvernul finlandez a anunţat că este pregătit pentru posibilitatea ca vecinul său estic să oprească furnizarea de gaz la sfârşitul lui mai drept răspuns la refuzul Finlandei de a plăti în ruble pentru gaz.

Cu conexiuni directe prin conducte cu Rusia, Finlanda şi ţările baltice se bazează mai mult pe gazul rusesc decât alte state europene. Dacă aprovizionarea cu gaz rusesc este redusă sau sistată, Finlanda, Estonia, Letonia şi Lituania ar putea fi nevoite să limite cererea, se menţionează în prognoza din aprilie pentru vară a ENTSOG (Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze).

Te-ar mai putea interesa și
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile proruse
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile ...
Atacurile ucrainene cu drone au lăsat miercuri fără curent electric oraşul Energodar, unde este situată centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa şi ocupată de trupele ruse din......
Ucraina – Porturile de la Marea Neagră au pierdut o treime din capacitatea de export de cereale
Ucraina – Porturile de la Marea Neagră au pierdut o treime din capacitatea de export de cereale
Ucraina a pierdut aproximativ o treime din capacitatea sa de export de cereale prin porturile sale vitale de la Marea Neagră, ...
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max Group este în prezent cel mai mare lanț de farmacii din Europa din punct de vedere al numărului de unități. ...
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind ...