Bulgaria: Guvernul anunţă măsuri pentru a compensa impactul preţului ridicat al energiei asupra companiilor

Bulgaria a aprobat luni un nou pachet de stimulente pentru a atenua impactul creşterii preţului energiei asupra companiilor, în urma războiului din Ucraina, a anunţat premierul Kiril Petkov, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 16 mai 2022, 14:34
Bulgaria: Guvernul anunţă măsuri pentru a compensa impactul preţului ridicat al energiei asupra companiilor

Conform planului, Guvernul va continua să compenseze parţial companiile în urma majorării preţului electricităţii şi să acopere deplin creşterea de 14% a preţului gazelor naturale în luna mai, scrie Agerpres.

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria sunt din Rusia. În 27 aprilie, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Guvernul, aflat sub presiunea asociaţiilor mediului de afaceri şi a sindicatelor, a anunţat că analizează soluţii pe termen lung pentru a proteja economia de efectele creşterii preţului energiei.

„Am convenit compensaţii pentru mai şi iunie, care vor atenua temerile companiilor bulgare”, a declarat Petkov, după o întâlnire cu organizaţii ale angajatorilor şi sindicate.

Bulgaria a îngheţat preţurile reglementate la energia electrică pentru gospodării la nivelul din iulie 2021 şi din octombrie acordă compensaţii companiilor afectate de creşterea preţului energiei.

Conform planului, Guvernul va acoperi 80% din preţul energiei care depăşeşte 200 de leva per megawat-oră (MWh), pentru companii.

Bulgaria va primi din iunie gaze naturale lichefiate (GNL) din Statele Unite, a anunţat recent Guvernul de la Sofia. Acordul prin care Bulgaria va primi gaze naturale lichefiate din Statele Unite a fost convenit la întâlnirea de la Washington dintre premierul Kiril Petkov şi vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, a precizat Executivul de la Sofia.

Bulgaria, care consumă anual aproximativ trei miliarde metri cubi de gaze, va primi din iulie un miliard metri cubi de gaze din Azerbaidjan.

Se estimează că noile măsuri adoptate luni nu vor afecta deocamdată obiectivul Guvernului de a înregistra anul acesta un deficit de 4% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...