Ungaria respinge setul de sancţiuni propus de UE împotriva Rusiei în forma sa actuală (eurodeputat)

Ungaria respinge setul de sancţiuni propus de UE ce include un embargo asupra petrolului rusesc, în forma sa actuală, a declarat luni pentru BBC europarlamentarul Fidesz Balazs Hidveghi, transmite MTI.
AGERPRES - lun, 16 mai 2022, 15:28
Ungaria respinge setul de sancţiuni propus de UE împotriva Rusiei în forma sa actuală (eurodeputat)

„Respingem actualul set de sancţiuni pentru că în forma prezentă este pur şi simplu inacceptabil; încalcă o linie roşie pentru ţara noastră”, a spus Hidveghi, adăugând că, pe lângă Ungaria, mai sunt o serie de alte ţări din Europa centrală, şi de asemenea şi Germania, care nu se află în poziţia de a tăia brusc şi complet importul de petrol rusesc, scrie Agerpres.

„Nu putem distruge industrii întregi şi opri funcţionarea unor afaceri întregi şi să lăsăm fără lucru milioane de oameni”, a insistat politicianul ungar, potrivit căruia decizia privind instituirea unui embargo a fost luată pripit şi sancţiunile „ne-ar afecta pe noi mai mult decât le-ar face rău ruşilor pe care vrem să-i sancţionăm”.

Este nevoie de timp mai mult pentru a negocia detaliile unei asemenea decizii, a apreciat Hidveghi.

Întrebat în legătură cu calendarul care le permite statelor membre să renunţe treptat la importurile de petrol rusesc până la finele anului în curs, europarlamentarul Fidesz a subliniat că intervalul de timp este scurt pentru o ţară ca Ungaria, care este aproape complet dependentă de importul de petrol rusesc şi dispune de o rafinărie construită pentru şi care lucrează cu ţiţei rusesc. „Este nevoie de mai mult timp, e nevoie de mai multă consideraţie”, a reiterat politicianul ungar.

Acesta a pus totodată accentul pe importanţa diversificării în Europa în materie de resurse energetice şi dependenţă energetică.

„Avem nevoie de contracte internaţionale care să garanteze securitatea energetică pentru popoarele şi pentru ţările noastre şi consider că Bruxellesul şi UE ar trebui să joace un rol activ, pro-activ în acest sens”, a conchis Hidveghi.

Te-ar mai putea interesa și
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Guvernul finlandez a anunţat marţi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care este în valoare de 290 de milioane de euro şi al 34-lea oferit de Finlanda de când a început în......
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Polonia ar înceta să existe "în două sau trei zile" în cazul unui atac împotriva Rusiei, a avertizat marţi Nikolai ...
Războiul comercial SUA-Canada – O nouă taxă vamală de 50% asupra unor produse canadiene
Războiul comercial SUA-Canada – O nouă taxă vamală de 50% asupra unor produse canadiene
Statele Unite au crescut marţi taxele vamale pentru o serie de produse importate din Canada, la o săptămână după ce ...
Compania românească BlueSpace Technology dă o nouă lovitură în SUA: Contract de 2,3 milioane de euro pentru echipamente IT ultra-securizate
Compania românească BlueSpace Technology dă o nouă lovitură în SUA: Contract de 2,3 milioane de euro pentru echipamente ...
BlueSpace Technology, unul dintre producătorii români de tehnologii pentru apărare, a încheiat un contract cu americanii ...