Șeful băncii franceze Societe Generale, Frederic Oudea, va pleca la anul din fruntea instituției

Grupul bancar francez Societe Generale a anunţat marţi că Frederic Oudea (foto), directorul său general din 2008, nu va căuta să-şi reînnoiască mandatul la viitoarea reuniune a acţionarilor, din 23 mai 2023, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 17 mai 2022, 20:23
Șeful băncii franceze Societe Generale, Frederic Oudea, va pleca la anul din fruntea instituției

A treia mare bancă listată din Franţa a precizat că va lansa un proces de căutare a unui nou director general, proces care ar urma să fie finalizat până în 2023.

În primul trimestru al acestui an, profitul net al Societe Generale a crescut cu 3,4%, până la 842 de milioane de euro, în timp ce veniturile au înregistrat o creştere peste aşteptări de 16,6%, graţie operaţiunilor bancare internaţionale, veniturilor din operaţiunile de retail banking din Franţa şi rezultatelor diviziilor de investment banking. Dar banca a anunţat că se aşteaptă ca provizioanele pentru credite neperformante să ajungă la 30-35 de puncte de bază, sau 1,7 -1,9 miliarde de euro pentru întregul an 2022, faţă de mai puţin de 30 de puncte de bază conform estimărilor iniţiale.

Societe Generale a informat că decizia de a ieşi de pe piaţa din Rusia îi va afecta un indicator cheie al capitalului, după ce va fi finalizată. Potrivit băncii franceze, ieşirea de pe piaţa din Rusia îi va provoca o lovitură financiară de aproximativ 3,1 miliarde de euro, iar indicele de capital Tier 1 va fi redus cu aproximativ 20 de puncte de bază.

Societe Generale a convenit luna trecută să îşi vândă divizia din Rusia, Rosbank, miliardarului Vladimir Potanin, devenind prima mare bancă occidentală ce şi-a anunţat ieşirea de pe piaţa rusă după invadarea Ucrainei.

În ultimii ani, SocGen şi-a optimizat operaţiunile pentru a-şi majora profitul şi a-şi îmbunătăţi solvabilitatea financiară, în special prin vânzarea afacerilor din Europa Centrală şi de Est şi prin reorientarea spre investiţii bancare.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...