Momente mai rare: trei sferturi din consumul de energie electrică al țării vine din surse regenerabile, România exportă masiv

Pe fondul ploilor și al codurilor de vânt, primele două surse de energie electrică ale țării sunt azi turbinele eoliene și cele hidro, potrivit datelor Transelectrica.
Mihai Nicuţ - mie, 18 mai 2022, 13:14
Momente mai rare: trei sferturi din consumul de energie electrică al țării vine din surse regenerabile, România exportă masiv

 

Turbinele eoliene, cu o putere instalată totală de circa 3.000 MW produceau la momentul redactării acestei știri, la o putere de peste 2.500 MW. Hidrocentralele aveau și ele 2.200 MW iar parcurile fotovoltaice circa 530 MW. Asta în condițiile în care Sistemul Energetic Național nu beneficiază de aportul unei unități nucleare de 700 MW, oprită planificat.

Consumul național este unul mic, 6.600 MW la momentul redactării acestui text, și, cum producția este la un nivel de peste 8.100 MW, România exportă consistent energie electrică, la o putere de peste 1.500 MW la acest moment.

Din consumul de 6.600 MW, circa 5.300 însemna producția centralelor eoliene, a hidrocentralelor și a parcurilor fotovoltaice. Cu alte cuvinte, peste trei sferturi din consumul național este acoperit din surse regenerabile, o situație care se întâlnește mai rar în România.

Dacă ne uităm pe datele de cuplare a piețelor spot de ieri, valabile pentru azi, observăm că în 23 de intervale orare energia iese din România și intră în rețeaua ungară, în cele mai multe ore la nivelul maxim al ATC (724 MW) și în 16 intervale ore rețeaua românească exportă și spre cea bulgărească.

De altfel prețul spot al energiei tranzacționate ieri cu livrare azi este mai mic în România și Bulgaria (174 de euro/MWh) comparativ cu 207 euro în țările Europei Centrale (inclusiv Germania), 213 euro în Franța sau 230 în Italia.

 

Te-ar mai putea interesa și
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Politehnica București, a......
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape 30 de ani de la lansare
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape ...
La aproape trei decenii de la realizare, "Dolce far niente" (1998), filmul scris şi regizat de Nae Caranfil, ajunge pentru ...
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Unii dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, inclusiv unii aliaţi de încredere ai preşedintelui Vladimir Putin, au mutat ...
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
După opt zile în care prețurile au stat pe loc, azi avem prima scumpire în benzinării. Stațiile Rompetrol au scumpit ...