Bruxelles-ul sugerează formarea unei datorii comune a Uniunii Europene pentru ajutarea Ucrainei, idee care însă e privită cu reticență de statele membre

Comisia Europeană a sugerat miercuri opţiunea constituirii unei noi datorii comune în cadrul UE, de data aceasta pentru finanţarea reconstrucţiei Ucrainei, idee inspirată din planul de relansare post-COVID, dar care este privită cu reticenţă de statele membre, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 mai 2022, 21:58
Bruxelles-ul sugerează formarea unei datorii comune a Uniunii Europene pentru ajutarea Ucrainei, idee care însă e privită cu reticență de statele membre

Deşi amploarea nevoilor Ucrainei pentru reconstrucţia sa nu este cunoscută, războiul cu Rusia fiind încă în desfăşurare, Comisia Europeană estimează în prezent pagubele suferite de Ucraina la ”sute de miliarde de euro, din care peste o sută de miliarde numai pentru infrastructurile fizice”.

”Va veni un moment, mai devreme sau mai târziu, când va trebui să privim finanţările (pentru Ucraina n.red) la o scară europeană, aşa cum am făcut pentru COVID”, a declarat la o conferinţă de presă Frans Timmermans (foto), vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Pentru a susţine financiar reconstrucţia Ucrainei, Comisia Europeană propune crearea unui instrument financiar pe care l-a denumit ”RebuildUkraine”, anexat bugetului UE, prin care Ucraina să beneficieze de împrumuturi şi granturi, condiţionate de reforme privind statul de drept şi combaterea corupţiei, şi de investiţii conforme cu obiectivele europene privind digitalizarea şi combaterea încălzirii globale.

Comisia mai menţionează că în această nouă iniţiativă se va sprijini pe ”experienţa dobândită de UE în cadrul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă”, instrumentul principal al planului european de relansare după criza provocată de COVID-19.

Potrivit executivului comunitar, ”granturile care ar fi acordate ar putea fi finanţate fie prin contribuţii suplimentare ale statelor membre (şi ale statelor terţe care doresc) pentru Facilitatea (RebuildUkraine) şi pentru programele existente ale Uniunii (…), fie printr-o revizuire ţintită a bugetului european 2021-2027”.

”Aceste resurse ar putea fi de asemenea folosite la finanţarea împrumuturilor acordate Ucrainei”, dar ”dată fiind amploarea împrumuturilor care fără îndoială vor fi necesare, o strângere de fonduri în numele UE sau cu garanţii naţionale ale statelor membre face parte din opţiunile avute în vedere”, a mai indicat Comisia Europeană.

Însă ideea unei noi datorii comune este privită cu reticenţă, mai ales în Germania şi în statele aşa-numite ”frugale” din nordul Europei, care cu greu s-au raliat planului de relansare european în vara anului 2020.

Comisia ”invită statele membre să exploreze aceste idei” pentru ”a vedea dacă există o voinţă de a merge mai departe”, a comentat prudent un înalt funcţionar european, admiţând că propunerile evocate sunt deocamdată ”vagi”.

Te-ar mai putea interesa și
Criză în energie. Bolojan a cerut tuturor românilor să reducă voluntar consumul de energie electrică seara, pe fondul opririi centralei nucleare de la Cernavodă. Probleme sunt și la vecini, deci importurile pot fi limitate
Criză în energie. Bolojan a cerut tuturor românilor să reducă voluntar consumul de energie electrică seara, pe fondul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut, miercuri seara, populației și companiilor, să reducă voluntar consumul de energie electrică între orele 20 și 23 seara zilele următoare, pe fondul......
Creştere de 16 ori a afacerilor Groupe Atlantic Romania, care au depăşit borna de 2 milioane de lei în 2025. Şi-a sporit de patru ori numărul de angajaţi
Creştere de 16 ori a afacerilor Groupe Atlantic Romania, care au depăşit borna de 2 milioane de lei în 2025. Şi-a sporit ...
Groupe Atlantic Romania, subsidiara locală a Atlantic Societe Francaise de Developpement Thermique, care are o fabrică ...
Premieră. Șoferii vor putea cumpăra RCA de la un nou tip de firmă, cu emitere din afara țării. MGA va putea vinde orice tip de asigurare și va fi autorizat exact ca brokerii
Premieră. Șoferii vor putea cumpăra RCA de la un nou tip de firmă, cu emitere din afara țării. MGA va putea vinde orice ...
Un nou tip de distribuitor de asigurări, care va prelua o bună parte din funcțiile unei firme de asigurări, apare în ...
Cât grâu va produce România anul acesta. Porumbul și floarea-soarelui sunt în pericol. Ultima prognoză
Cât grâu va produce România anul acesta. Porumbul și floarea-soarelui sunt în pericol. Ultima prognoză
Producția de grâu a României este estimată la 11,8 milioane de tone în acest an agricol, raportând cea mai mare creștere ...