Începe programul „Litoralul pentru toţi”. Care sunt preţurile cele mai mici şi cât costă un sejur all-inclusive

Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, începând din 22 mai, în programul social "Litoralul pentru toţi".
AGERPRES - vin, 20 mai 2022, 10:22
Începe programul

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. Programul, aflat la cea de-a 40-a ediţie, se va derula până în 19 iunie.

Pentru ediţia din acest an şi-au anunţat participarea zeci de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte. Pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

„Recomandăm turiştilor să-şi facă vacanţele pe litoralul nostru şi în extrasezon. Au toate motivele: plajele şi staţiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă şi, poate cel mai important argument, preţurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie şi august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiţie şi să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, a afirmat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopţi de cazare.

Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 40 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate „turism, hoteluri restaurante”, având în componenţă societăţi comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...