Autostrada Lugoj-Deva: Umbrărescu va construi lotul 4. Contract de 95 mil.euro

CNADNR a semnat cu asocierea Tehnostrade - Spedition UMB, companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, un contract de 419,4 milioane lei (95,3 milioane euro), fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al autostrăzii Lugoj - Deva.
Economica.net - J, 01 aug. 2013, 09:01
Autostrada Lugoj-Deva: Umbrărescu va construi lotul 4. Contract de 95 mil.euro

Proiectul vizează construcţia a 22,1 de kilometri de autostradă între Deva şi localitatea Ilia.

Contractul, atribuit prin licitaţie deschisă, are o durată de proiectare de şase luni şi un interval de execuţie de doi ani, perioada de garanţie fiind de patru ani.

Pentru 85% din valoarea eligibilă a contractului a fost solicitată o finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, diferenţa urmând să fie asigurată de la bugetul de stat.

Reprezentanţii CNADNR au declarat recent agenţiei MEDIAFAX că se aşteaptă să semneze în august contractele pentru construcţia loturilor 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, proiecte care însumează peste 70 de kilometri şi au o valoare totală estimată la peste trei miliarde de lei (circa 680 milioane euro), fără TVA.

Lotul 2 a fost atribuit asocierii italiene Salini – Secol, lotul 3 consorţiului Teloxim Con SRL (controlată de omul de afaceri Theodor Berna) – Comsa SA (Spania) – Aldesa Construcciones SA (Spania) – Arcadis Eurometudes SA (Olanda), iar lotul 4 asocierii Spedition UMB- Tehnostrade.

La Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) au fost înregistrate în perioada 20-23 mai mai multe contestaţii formulate de Spedition UMB şi Strabag referitoare la procedura de atribuire a contractelor de proiectare şi execuţie a loturilor 2 şi 3.

CNSC a respins ca nefondate contestaţiile şi a dispus continuarea procedurilor de atribuire. Împotriva acestei decizii au fost formulate plângeri la Curtea de Apel, acestea fiind de asemenea respinse de instanţă.

CNADNR estima anul trecut costuri de puţin peste un miliard de lei, fără TVA, pentru fiecare lot.

În aprilie 2011 CNADNR a selectat consorţiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d’Acqua- Cossi Construzioni pentru primul lot (27,4 kilometri), constructorul avansând o ofertă de 681 milioane lei.

Autostrada Lugoj – Deva face parte din Coridorul IV paneuropean, care începe în Germania şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa, ruta continuând până la Istanbul.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul MOL – Profit de 1,25 miliarde de dolari, înainte de impozitare, în trimestrul 3 din 2026
Grupul MOL – Profit de 1,25 miliarde de dolari, înainte de impozitare, în trimestrul 3 din 2026
Grupul MOL a raportat un profit înainte de impozitare de 1,25 miliarde de dolari pentru trimestrul al treilea din 2026, rezultatele fiind susţinute de marjele foarte ridicate de rafinare, de......
Sancţiuni SUA-Cuba. China se opune încercărilor de „sabotare” a relaţiilor sale cu Havana
Sancţiuni SUA-Cuba. China se opune încercărilor de „sabotare” a relaţiilor sale cu Havana
China a condamnat vineri noile sancţiuni impuse Cubei de Statele Unite şi a menţionat încercări americane de ''a sabota'' ...
Numărul dosarelor de insolvenţă a crescut cu 8% în octombrie, la nivel naţional. Care este situaţia pe judeţe – RisCo
Numărul dosarelor de insolvenţă a crescut cu 8% în octombrie, la nivel naţional. Care este situaţia pe judeţe – ...
Un număr de 935 de dosare de insolvenţă au fost deschise la nivel naţional în luna octombrie 2026, în creştere cu ...
VIDEO Autostrada A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț: Lucrările pe lotul Joseni – Ditrău au ajuns la 16%
VIDEO Autostrada A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț: Lucrările pe lotul Joseni – Ditrău au ajuns la 16%
Lucrările pe lotul 1D Joseni - Ditrău al autostrăzii A8 Târgu Mureș - Târgu Neamț au ajuns la 16% execuție, în ultima ...