Omul de afaceri Dan Şucu a preluat 50% din acţiunile clubului FC Rapid

Omul de afaceri Dan Şucu a preluat 50% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid, celelalte 50 de procente rămânând în posesia lui Victor Angelescu, informează gruparea giuleşteană într-un comunicat de presă publicat, marţi, pe site-ul oficial, potrivit Agerpres.
AGERPRES - mar, 24 mai 2022, 15:33
Omul de afaceri Dan Şucu a preluat 50% din acţiunile clubului FC Rapid

„Domnul Dan Şucu este noul acţionar al FC Rapid Bucureşti, acesta urmând a deţine 50% din acţiunile clubului, celelalte 50% fiind deţinute de Victor Angelescu”, se arată în comunicatul citat.

Noul acţionar a declarat că îşi doreşte ca FC Rapid să se lupte în fiecare an la câştigarea titlului de campioană.

„Ne dorim ca Rapid să redevină o echipă puternică, care an de an să lupte cu şanse reale la câştigarea titlului din Liga I. Şi, de ce nu, sperăm pe viitor să ne aducă satisfacţiile dorite şi în competiţiile europene. Da, ne-am dori mult ca toţi fanii Rapidului să fie din nou mândri de performanţele echipei. Şi tot pentru fanii noştri, ne vom strădui ca aceste performanţe să fie obţinute prin seriozitate şi corectitudine”, a afirmat Şucu.

Acesta îşi propune ca FC Rapid să se susţină independent, iar jucătorii şi angajaţii clubului să fie plătiţi la timp.

„Ne dorim ca Rapid să fie un exemplu în Liga 1, de club ce îşi respectă promisiunile cu adevărat. Jucătorii şi angajaţii Clubului să fie plătiţi bine şi fără întârzieri, iar contractele semnate cu partenerii să fie onorate întocmai şi fără excepţii. De asemenea, ne dorim ca Rapid să se susţină independent şi să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici. Mai mult, noi ne plătim taxele către stat şi comunitate, şi nu ne interesează să fim protejaţii niciunui politician. Ne dorim atât de multe pentru Rapid, şi nu va fi uşor, dar cu toţii ştim că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat vei găsi soluţia potrivită pentru a reuşi”, a adăugat Şucu, proprietarul grupului Mobexpert, cu activităţi în producţia şi retailul de mobilă.

Acţionarii Dan Şucu şi Victor Angelescu vor participa, miercuri, de la ora 13:00, la o conferinţă de presă specială care va avea loc la Stadionul Rapid Giuleşti.

Dan Șucu mai deține Academia Rapid, adică partea de juniori și tineret. Afaceristul are doi băieţi şi amândoi joacă fotbal la Rapid.

Acesta este proprietarul grupului Mobexpert, înfiinţat în 1993 care are în prezent 26 de hipermagazine şi magazine și opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export. Grupul are 2.100 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de circa 230 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Angajații din ANAF și din Finanțe fac și ei grevă mâine
Angajații din ANAF și din Finanțe fac și ei grevă mâine
Alături de medici, și funcționarii din ANAF, Vamă și Ministerul de Finanțe, vor fi mâine, marți, în grevă de solidaritate, împotriva legii salarizării, potrivit Mediafax....
Antifrauda a descoperit cheltuieli fictive de 22 milioane lei mascate prin chirii supraevaluate la o firmă din Galați
Antifrauda a descoperit cheltuieli fictive de 22 milioane lei mascate prin chirii supraevaluate la o firmă din Galați
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) ...
Poșta Română lansează o nouă divizie, după investiții de peste 2 milioane euro
Poșta Română lansează o nouă divizie, după investiții de peste 2 milioane euro
Compania Națională „Poșta Română” lansează o nouă divizie, de tipărire a cărților, după o investiție de peste ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 700 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 700 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 700 de milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...