Director general Azomureş: Vă pot spune că în România nu va exista o criză alimentară

Directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în România nu va exista o criză alimentară şi că, din cauza invaziei ruse în Ucraina, care a afectat o parte însemnată din piaţa de cereale mondială, fermierii români au oportunitatea de a creşte producţia.
AGERPRES - J, 26 mai 2022, 12:48
Director general Azomureş: Vă pot spune că în România nu va exista o criză alimentară

„Despre subiectul care e tot mai vizibil în ultima perioadă referitor la criza alimentară, vă pot spune că în România nu va exista o criză alimentară. Va exista o creştere a preţurilor peste tot în lume, vor fi ţări care vor suferi din cauza lipsei alimentelor. Din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, 30% din producţia de cereale a dispărut de pe piaţă şi aceasta este sursa crizei alimentare. Este, în schimb, o oportunitate pentru fermierii români să producă mai mult pentru că lumea are nevoie. Preţurile la îngrăşăminte au crescut, faţă de anul trecut, de trei ori, preţurile la cereale de două ori, însă este din punct de vedere economic o producţie eficientă”, a arătat Harri Kiiski.

Potrivit acestuia, de la sfârşitul lunii aprilie, pe fondul creşterii preţurilor la energie, compania Azomureş lucrează la 50% din capacitatea de producţie, „pentru a fi capabili să livrăm fertilizanţi pentru sezonul agricol care începe toamna”, însă piaţa mondială este bulversată.

„Este o piaţă mondială care este bulversată, în acest moment este important ca noi, la Târgu Mureş, să facem îngrăşăminte cu români, pentru români. Portul Constanţa este şi va fi tot mai ocupat de importuri şi exporturi de cereale, în special. Şi pentru alte produse, oţel, aluminiu, preţul gazului este mare şi va fi în continuare”, a precizat directorul general al Azomureş.

Producţia din acest moment a Azomureş este de 75.000 de tone de îngrăşăminte pe lună, adică jumătate de capacitate.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...