Solicitanţii de microgranturi în domeniul agroalimentar pot depune, de astăzi, cereri de finanţare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că solicitanţii de microgranturi în domeniul agroalimentar pot depune formularul cererii de finanţare în perioada 27 - 31 mai prin aplicaţia electronică IMM Recover.
AGERPRES - vin, 27 mai 2022, 08:46
Solicitanţii de microgranturi în domeniul agroalimentar pot depune, de astăzi, cereri de finanţare

„Menţionăm că împuternicirea notarială poate fi depusă şi ulterior completării formularelor de înscriere în sistemul informatic IMM Recover, dar nu mai târziu de încheierea contractului de acordare a ajutorului de stat”, precizează APIA.

Cererile se finanţează în ordinea depunerii, iar ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar, la cursul valutar aferent lunii mai 2022, respectiv 4,9479 lei.

Pentru depunerea cererilor de finanţare solicitanţii/împuterniciţii/reprezentanţii acestora trebuie să deţină semnătură electronică.

Conform APIA, finanţarea proiectelor de tip microgrant în cadrul acestui apel vizează unele obiective specifice precum: sprijinirea activităţii operatorilor economici din domeniile agricultură, acvacultura, piscicultură şi industrie alimentară şi menţinerea/creşterea numărului de angajaţi.

Totodată, printre obiective se numără diversificarea activităţilor din domeniul agroalimentar şi sprijinirea activităţii operatorilor economici afectaţi de pandemia COVID – 19.

Reprezentanţii APIA precizează că beneficiarii ajutorului de stat sunt microîntreprinderi, întreprinderile mici şi mijlocii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/grantului pentru capital de lucru, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat.

Proiectul „Microgranturi în domeniul agroalimentar” este parte a schemei de ajutor de stat introdusă prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi este implementat de MADR, prin intermediul APIA.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), inclusiv structurile judeţene ale acesteia (APIA – Centre Judeţene), administrează, gestionează şi derulează proiectele, măsurile şi programele de încurajare şi stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi asigură managementul financiar şi/sau tehnic al fondurilor alocate.

Fondurile alocate pentru acordarea Microgranturilor din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat pentru activităţi specifice din domeniul industriei agroalimentare în cadrul POC 2014-2020 aprobate prin OUG nr. 61/2022 sunt în valoare totală de 50 milioane euro, din care 29,845 milioane euro (respectiv 25 milioane euro FEDRREACT EU şi 4,845 milioane euro cofinanţare de la bugetul de stat) şi 20,155 milioane euro de la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule pentru munca operativă, în valoare totală estimată de......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide luni, la ora 16:00, circulația pe încă ...
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru al anului. Vânzările au crescut ușor
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, cu KFC și Pizza Hut în portofoliu, ...
Vietnam – Fermierii înlocuiesc cafeaua cu durianul pentru a satisface cererea chineză
Vietnam – Fermierii înlocuiesc cafeaua cu durianul pentru a satisface cererea chineză
Zonele muntoase din centrul Vietnamului produc aproximativ o şesime din cafeaua lumii, dar fermierii renunţă la această ...