Joburi în IT: Amber angajează încă 100 de specialiști pentru noul sediu din Botoșani

Amber, cel mai mare studio independent de game development din România, se dezvoltă în Botoșani, oraș în care este prezent din octombrie 2019. Compania românească a început oficial activitatea într-un sediu mai spațios, în care va atrage încă 100 de specialiști în perioada următoare.
Lidia Neagu - vin, 27 mai 2022, 14:27
Joburi în IT: Amber angajează încă 100 de specialiști pentru noul sediu din Botoșani

Amber Botoșani se află pe Calea Națională nr. 95, iar în acest moment peste 120 de specialiști își desfășoară activitatea în noul sediu. Printre aceștia, lucrează în sistem work from home angajații care locuiesc în localități din apropierea Botoșaniului, precum Săveni, Dorohoi, Suceava sau Iași. 

“Ne dorim să atragem oameni din Botoșani și din alte localități din jurul orașului și să creăm oportunități pentru tineri astfel încât aceștia să lucreze într-o industrie nouă și creativă în Botoșani și să ajute la dezvoltarea economiei locale. Salariile și condițiile pe care le oferim sunt la un nivel ridicat si sunt identice cu cele din București”, a precizat Mihai Pohonțu, Chairman Amber.

Biroul din Botoșani oferă servicii de Quality Assurance (testare) pentru jocurile dezvoltate sau co-dezvoltate de Amber pentru platforme diverse – mobile, PC și console. Pe măsură ce compania va identifica proiecte și oameni potriviți, va extinde oferta de servicii și specializări, urmând să acopere programare, artă și game design. Un prim pas pentru a crea o comunitate de profesioniști și de tineri talentați și interesați de domeniu este dezvoltarea unui program de training și mentorat care să îi ghideze spre specializarea dorită. Amber Botoșani va demara programul începând din toamna acestui an.

De la înființare și până în prezent, biroul din Botoșani a contribuit la la proiecte ale unor mari publisheri parteneri precum Scopely, Roblox, Cartoon Network sau SciPlay. 

Amber continuă să caute talent în Botoșani și împrejurimi pe mai multe poziții precum Junior Game Tester, QA Project Manager, QA Test Lead și HR.

La nivel de grup, Amber a raportat în 2021 o cifră de afaceri record de 126,8 milioane de lei (30,5 milioane USD), o creștere cu 56% comparativ cu 2020. Amber are peste 1000 de angajați în birourile din București, Botoșani, Guadalajara, Montreal, Kyiv, San Francisco și Los Angeles.

Înființată în 2013 în București, Amber este o agenție creativă structurată ca o rețea de studiouri cu specializări diferite, oferind o paletă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video, ce include livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, live operations și servicii de suport. În acest moment, în Amber lucrează peste 1000 de specialiști.

Printre cele mai cunoscute companii de gaming cu care Amber a lucrat sau încă lucrează se numără Amazon, King, Big Fish Games, Disney, N3twork, Rovio, Warner Media și That Game Company. Amber a dezvoltat jocuri precum Tetris Beat, PositronX, Rumble Heroes, Link Twin și Cinderella Free Fall și a contribuit la dezvoltarea unor titluri de success precum Sky: Children of Light, Nascar Heat 5 și altele.

Amber are sediul central în București și birouri în Botoșani, San Francisco, Los Angeles, Guadalajara, Montreal și Kiev.

Amber susține egalitatea de șanse în domeniul industriei dezvoltării de jocuri video, fiind inițiatorul campaniei #HerOwnGame, acțiune ce-și propune să combată prejudecățile cu care se confruntă femeile care doresc să urmeze o carieră în industria IT.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Centura București: Imagini cu lucrările pe sectorul DN2 – A2, de la Cernica
VIDEO Centura București: Imagini cu lucrările pe sectorul DN2 – A2, de la Cernica
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările la tronsonul DN2 - A2 din Centura București, printre ultimele secțiuni nelărgite la patru benzi din ocolitoarea Capitalei....
Update: Aeroportul și-a reluat parțial activitatea. Aeroportul din Dubai s-a închis temporar. Emirates anunță suspendarea tuturor curselor sale dinspre și spre oraș
Update: Aeroportul și-a reluat parțial activitatea. Aeroportul din Dubai s-a închis temporar. Emirates anunță suspendarea ...
Update: Aeroportul din Dubai a anunţat sâmbătă reluarea parţială a operaţiunilor sale, după o scurtă suspendare ...
Guvernul stabilește instituțiile responsabile de gestionarea și controlul fondurilor din programul de înarmare SAFE – proiect
Guvernul stabilește instituțiile responsabile de gestionarea și controlul fondurilor din programul de înarmare SAFE – ...
Guvernul României a pus vineri în dezbatere publică proiectul de ordonanță nr. 62/2025 privind măsurile de punere în ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Carburanții devin tot mai puţin un produs de piaţă şi tot mai mult un mecanism fiscal şi administrativ. Preţul la pompă nu mai este doar piaţă, este şi politică fiscală
Dumitru Chisăliță (AEI): Carburanții devin tot mai puţin un produs de piaţă şi tot mai mult un mecanism fiscal şi ...
Preţul carburanţilor din România nu mai este determinat doar de evoluţia petrolului, ci şi de taxe şi accize, care ...