Armata rusă a anunțat că a efectuat cu succes un nou test cu racheta de croazieră Zircon

Armata rusă a anunţat sâmbătă că a efectuat cu succes un nou tir de rachetă de croazieră hipersonică Zircon, informează AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 28 mai 2022, 13:53
Armata rusă a anunțat că a efectuat cu succes un nou test cu racheta de croazieră Zircon

Racheta a fost lansată de pe fregata Amiral Gorşkov din Marea Barenţ în direcţia unei ţinte din Marea Albă, în zona Arcticii, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Ţinta aflată la o mie de kilometri a fost „vizată cu succes”, conform aceleiaşi surse, tirul fiind efectuat în cadrul „testelor de noi arme” ruseşti.

Primul tir oficial cu Zircon datează din octombrie 2020, preşedintele Vladimir Putin salutând atunci un „eveniment major”. Alte teste au avut loc de atunci, în special de pe fregata „Amiral Gorşkov” şi de pe un submarin în imersiune.

Luna trecută, Rusia a testat o nouă rachetă intercontinentală, Sarmat, ce poate fi echipată cu focoase nucleare şi poate atinge teritoriul Statelor Unite.

Sursa foto: Reuters

Te-ar mai putea interesa și
Oficial: Norvegienii de la Scatec, cu gigantul Equinor în acționariat, încep construcția unui parc eolian în România și deschid birou la București
Oficial: Norvegienii de la Scatec, cu gigantul Equinor în acționariat, încep construcția unui parc eolian în România ...
Scatec, un furnizor de top de soluții de energie regenerabilă, anunță o consolidare suplimentară a prezenței sale în România prin achiziția și demararea construcției proiectului eolian......
Iranul închide toate negocierile cu SUA. Ce au anunţat autoritățile de la Teheran despre dialogul cu Trump
Iranul închide toate negocierile cu SUA. Ce au anunţat autoritățile de la Teheran despre dialogul cu Trump
Secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Mohsen Rezaei, a respins marţi orice dialog cu Statele ...
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ani
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ...
Randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani emise de Trezoreria SUA au atins marţi cel mai înalt nivel din ultimii aproape ...
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiţii în proiecte de infrastructură
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre ...
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marţi cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, ...