Avertizări ANM de Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente şi vijelii în aproape toată țara, până luni dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente şi vijelii, valabile în aproape toată ţara, până luni dimineaţa.
AGERPRES - S, 28 mai 2022, 15:30
Avertizări ANM de Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente şi vijelii în aproape toată țara, până luni dimineață

Astfel, în intervalul 28 mai, ora 12:00 – 30 mai, ora 10:00, va intra în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente în Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 50 – 90 litri/mp.

În aceste zone vor fi perioade în care se vor semnala şi vijelii, cu viteze de 75 – 90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.

De asemenea, în acelaşi interval de timp, va fi valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în sudul, sud-estul şi centrul ţării, iar în perioada 29 mai, ora 12:00 – 30 mai, ora 10:00, va intra în vigoare o avertizare similară pentru nordul ţării, respectiv judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ.

Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, iar duminică, 29 mai, local şi în cele nordice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, cu viteze de 55 – 75 km/h şi izolat peste 80 km/h, iar pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.

Te-ar mai putea interesa și
Digi încetinește în Spania, chiar înainte de listarea la bursă. Concurența contraatacă cu oferte agresive
Digi încetinește în Spania, chiar înainte de listarea la bursă. Concurența contraatacă cu oferte agresive
Digi este pe cale să se listeze în Spania, într-un moment în care principalul motor al expansiunii sale pe piața locală începe să dea primele semne de încetinire. Operatorul român rămâne......
Tridentul Maserati, sărbătorit de companie, la centenar, prin modernizări ale modelelor GranTurismo, GranCabrio și Grecale
Tridentul Maserati, sărbătorit de companie, la centenar, prin modernizări ale modelelor GranTurismo, GranCabrio și Grecale
În anul în care se împlinesc 100 de ani de la apariția emblematicului Trident al mărcii Maserati, producătorul din ...
Proprietarii ParkLake din București dau lovitura anului: sunt favoriți în preluarea imperiului imobiliar din Spania al miliardarului român care a adus conceptul de mall în Europa
Proprietarii ParkLake din București dau lovitura anului: sunt favoriți în preluarea imperiului imobiliar din Spania al ...
Mai multe malluri deținute de La Sociedad General Inmobiliaria de España, companie fondată de Robert Balkany, cel care ...
EXCLUSIV Gigantul olandez  NN are planuri mari în România: Vrea să angajeze aproape 4.000 de oameni în 5 ani, printr-un broker din Slovacia. Lista brokerilor români, cu milioane de clienți de asigurări și mii de angajați,  pe care vrea să îi cumpere
EXCLUSIV Gigantul olandez NN are planuri mari în România: Vrea să angajeze aproape 4.000 de oameni în 5 ani, printr-un ...
Finportal, un intermediar de asigurări și credite din Slovacia controlat de gigantul olandez NN, caută să cumpere cel ...