Adrian Câciu: Cu siguranţă în 2023 va fi o nouă abordare cu privire la Indicatorul Social de Referinţă

Ministrul Finanţelor Publice afirmă că Indicatorul Social de Referinţă (ISR) – indice la care sunt raportate ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia lunară de plasament, prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulţi şi copii), nivelul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei de acomodare, sprijinul pentru adoptatori şi ajutorul pentru refugiaţi - nu a fost majorat anul acesta pentru că Guvernul a avut „alte priorităţi” şi pentru că actualul executiv a moştenit un „spaţiul fiscal deosebit de redus” de la vechea guvernare. Adrian Câciu promite o altă abordare în ceea ce priveşte ISR anul viitor.
News.ro - D, 29 mai 2022, 15:55
Adrian Câciu: Cu siguranţă în 2023 va fi o nouă abordare cu privire la Indicatorul Social de Referinţă
„Legat de Indicatorul Social de Referinţă, analiza pe care am făcut-o la început de an ne-a dus către alte priorităţi mult mai necesare. A fost pachetul social, a fost partea de alocaţii, a apărut şi situaţia aceasta complicată, conflictul din Ucraina. Ce pot să vă zic este cu siguranţă în 2023 va fi o nouă abordare cu privire la ISR la nivelul acestui an. Noi a avut acea discuţie, chiar şi la momentul creării coaliţiei cu privire la actualizarea acestui indicator, dar uitându-ne la lista de priorităţi şi lucruri de rezolvat din spate şi spaţiul fiscal deosebit de redus care a fost lăsat de vechea guvernare, a fost oarecum amânată această decizie în 2022”, a afirmat Adrian Câciu duminică, într-o conferinţă de presă, la Giurgiu, scrie News.ro. 
Potrivit Legii nr. 225/2021, începând cu anul 2022, ISR se majorează, la data de 1 martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS). Acest indicator stă la baza stabilirii cuantumurilor prestaţiilor de şomaj şi al unor măsuri active, precum şi al beneficiilor de asistenţă socială, potrivit News.ro. 
Beneficiile de asistenţă socială care sunt raportate la ISR sunt: ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia lunară de plasament, prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulţi şi copii), nivelul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei de acomodare, sprijinul pentru adoptatori şi ajutorul pentru refugiaţi.
Anul acesta, rata medie anuală a inflaţiei care a stat la baza stabilirii noilor cuantumuri de prestaţii sociale şi beneficii de asistenţă socială a fost de 5,1%, ceea ce a dus la o creştere a valorii ISR de la 500 de lei la 525,5 lei.
Te-ar mai putea interesa și
Ajutor pentru România în Marea Neagră. Anunţ NATO despre  apărarea împotriva atacurilor cu drone
Ajutor pentru România în Marea Neagră. Anunţ NATO despre apărarea împotriva atacurilor cu drone
Statele membre NATO vor desfăşura în regiunea Mării Negre aeronave suplimentare de supraveghere maritimă, sisteme radar, drone şi echipe de investigare a explozibililor, ca răspuns la......
Criză Franţa – Hexagonul se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 24 de ani
Criză Franţa – Hexagonul se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 24 de ani
Franţa s-a împrumutat miercuri, pentru o scurtă perioadă de timp, la dobânzi de peste 5% la obligaţiunile cu maturitatea ...
Transelectrica avansează cu proiectele a două linii de 400 kV care vor consolida infrastructura energetică din nordul Moldovei
Transelectrica avansează cu proiectele a două linii de 400 kV care vor consolida infrastructura energetică din nordul ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA accelerează demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii ...
Bucureștiul renaşte – Proiect-gigant pentru noul Centru al Capitalei | Ce zone vor fi reamenajate – Anunțul primarului Ciucu
Bucureștiul renaşte – Proiect-gigant pentru noul Centru al Capitalei | Ce zone vor fi reamenajate – Anunțul ...
Bucureşti - Reamenajări Universitate - Piaţa Romană. Primăria Capitalei şi Ordinul Arhitecţilor din România au anunţat ...