DEER, parte a grupului Electrica, introduce un canal online prin care clienții pot trimite indexului contorului de energie electrică

Distribuție Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), cel mai mare distribuitor de energie din țară, parte a grupului Electrica, anunță clienții că a introdus o modalitate facilă prin care aceștia pot trimite indexului contorului.
Mihai Nicuţ - lun, 30 mai 2022, 11:06
DEER, parte a grupului Electrica, introduce un canal online prin care clienții pot trimite indexului contorului de energie electrică

“Având în vedere factorii care îngreunează activitatea de citire a contoarelor, Distribuție Energie Electrică Romania a dezvoltat un canal de comunicare prin care consumatorii la care nu a fost posibilă citirea planificată a contorului, după două vizite ale reprezentantului Operatorului de Distributie, îşi pot transmite indexul contorului, însoțit de o fotografie a acestui index, intr-un mod facil si accesibil, direct pe site-ul web al Operatorului de Distributie, respectiv www.distributie-energie.ro” , arată compania într-un comunicat.

Cum funcționează?

Consumatorii care nu au fost găsiți acasă în cele două vizite ale citirii planificate vor primi la interval de câteva zile o Notificare transmisă de către furnizorul lor de energie electrică, prin care li se comunică faptul că citirea planificată nu a reuşit şi că pot să-şi încarce indexul pe formularul online din pagina web a Distribuție Energie Electrică Romania pentru comunicarea indexului însoțit de o fotografie a acestui index, astfel:

Pasul 1: se acceseaza pagina web https://www.distributie-energie.ro/

Pasul 2: în această pagină găsiți tab-ul de mai jos:

 

 

 

 

Pasul 3: prin accesarea tab-ului veți fi direcționat către pagina în care urmează să introduceți indexul/indexurile şi fotografia/fotografiile acestuia/acestora.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce este important

Prin transmiterea acestui/acestor index/indexuri vă asigurați că facturarea consumului dumneavoastră de energie electrică se va face în conformitate cu consumul efectiv realizat.

DEER arată că pune la dispoziție acest canal de comunicare doar ca o soluție complementară procesului normal de citire contoare.

„Platforma online pentru comunicarea indexului de către consumator poate fi folosită de maximum două ori consecutiv de către acesta şi nu poate fi considerată un motiv pentru consumator de a nu permite accesul operatorului de distribuție la contor. La următoarea dată planificată de către Operatorul de Distributie în vederea citirii contorului este necesară prezența consumatorului, pentru a permite accesul la contor (în cazul în care acesta este amplasat în interiorul proprietății consumatorului), în caz contrar operatorul de distribuție poate preaviza consumatorul și în ultimă instanță, să deconecteze locul de consum”, arată compania.

De ce e dificil de citit contorul

Citirea contoarelor pentru consumatorii casnici și pentru micii consumatori asimilați consumatorilor casnici se face o dată la trei luni, potrivit legii. Însă nu întotdeauna se poate acest lucru, și nu din vina operatorului de distribuție și de aceea compania a introdus și acest canal.

Iată explicațiile DEER:

Accesul la contoare, în vederea citirii acestora, este condiționat de următorii factori:

– Aproximativ 50% din parcul de contoare DEER este instalat în interiorul proprietății consumatorului final, citirea contoarelor fiind condiționată de prezența la locul de consum a consumatorului final.

– Acțiunea de citire presupune efectuarea a două vizite, în cazul în care nu s-a reușit citirea contorului prima dată.

– Din totalul celor aproximativ 3,9 milioane de consumatori, există câteva zeci de mii de locuri de consum inactive (locuințe părăsite/dezactivate) sau cu prezență sporadică (case de vacanță, locuri de consum sezoniere).

– Dinamica populației (în special programul de lucru) a fost modificată, urmare a ridicării restricțiilor legate de pandemia COVID-19, un procent de aproximativ 10% dintre citiri neputând fi efectuate, nici la a doua vizită, din cauza nesincronizării programului consumatorului final de cel al personalului care efectuează citirea contoarelor

Te-ar mai putea interesa și
Şeful E.ON România: Dacă eliminăm rapid blocajele din reţele, putem reduce preţul energiei pe piaţa angro cu 40% în următorii 10 ani
Şeful E.ON România: Dacă eliminăm rapid blocajele din reţele, putem reduce preţul energiei pe piaţa angro cu 40% în ...
Eliminarea blocajelor din reţele poate duce la diminuarea preţului energiei pe piaţa angro cu aproximativ 40% în următorii zece ani şi cu mai mult de jumătate din această reducere chiar în......
Nikolay Kolev, Managing Director al Farmexim şi Help Net: 2025 a fost un an în care disciplina operaţională, eficiența au devenit mai importante ca oricând. Grupul Phoenix a închis 2025 cu afaceri de 1,6 miliarde euro
Nikolay Kolev, Managing Director al Farmexim şi Help Net: 2025 a fost un an în care disciplina operaţională, eficiența ...
"2025 a fost un an în care am continuat să creștem, dar și un an în care disciplina operațională, eficiența și capacitatea ...
Tendinţă îngrijorătoare – Patru din zece companii nu au planuri de investiţii în următoarele 12 luni (sondaj AmCham)
Tendinţă îngrijorătoare – Patru din zece companii nu au planuri de investiţii în următoarele 12 luni (sondaj ...
Aproximativ 40% dintre companii nu au în plan investiţii în următoarele 12 luni, tendinţa investiţională aflându-se ...
UE riscă să piardă peste un milion de locuri de muncă din cauza presiunilor globale. Unde vor fi cele mai mari probleme
UE riscă să piardă peste un milion de locuri de muncă din cauza presiunilor globale. Unde vor fi cele mai mari probleme
Uniunea Europeană riscă să piardă peste un milion de locuri de muncă în acest an din cauza consecinţelor economice ...