Divizia Ford Model e din Europa are, de astăzi, director general

După ce Ted Cannis a fost numit director al diviziei de vehicule comerciale Ford Pro la începutul lui mai, astăzi Martin Sander a devenit șef al diviziei de vehicule electrice Model e.
Robert Stan - mie, 01 iun. 2022, 11:45
Divizia Ford Model e din Europa are, de astăzi, director general

Începând cu 1 iunie 2022 Martin Sander devine director general al diviziei Ford Model e pentru Europa.

Ford Model e, noua divizie globală a companiei americane, a fost lansată la începutul acestui an cu scopul de a accelera transformarea activităților sale globale de automobile. În rolul său rol, Martin Sander, va conduce dezvoltarea de vehicule electrice, precum și cea de software, tehnologii și servicii pentru vehicule conectate.

Conform Ford, „acest lucru subliniază angajamentul companiei de a accelera electrificarea gamei sale europene de produse pentru a atinge zero emisii pentru toate vânzările de vehicule din Europa și o amprentă neutră de carbon pentru fabricile sale, logistică și furnizori până în 2035”.

De asemena, Stuart Rowley, președintele Ford Europa a declarat că în viitor compania va dezvolta „vehicule iconice, complet electrificate și conectate pentru clienții noștri și vom crea o experiență de vânzări digitale. Martin Sander este un lider foarte experimentat. El și echipa sa vor conduce și vor accelera implementarea acestor planuri”.

Martin Sander a fost, de asemenea, numit președinte al consiliului de administrație al Ford-Werke GmbH din Germania. El va conduce divizia sa de la Köln, sediul unității Ford Model e din Europa și Ford din Germania.

Ford a anunțat recent planuri de a vinde nouă vehicule complet electrice până în 2024 și de a crește investițiile în Centrul de Electrificare din Köln la două miliarde de dolari. Începând de anul viitor Ford va produce primul său vehicul de pasageri complet electric de volum pentru Europa, la Köln.

Anterior, Sander a fost director general al diviziei de vehicule pentru pasageri a Ford Europa și președinte al consiliului de administrație al Ford-Werke GmbH.

Martin Sander s-a alăturat Ford după o carieră de 25 de ani în grupul Volkswagen, acolo unde a deținut diverse poziții de conducere în America de Nord, Regatul Unit și Europa, iar cel mai recent a fost vicepreședinte senior al vânzărilor, Audi AG în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, pe fondul extinderii serviciilor cloud, digitalizării economiei și......
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS ...