Proprietarii de automobile cu dispozitive ilegale de reducere a poluării pot solicita despăgubiri – avocat CJUE

- Proprietarii de vehicule care au fost echipate cu aşa-numite dispozitive ilegale care falsifică testele de emisii poluante au dreptul de a solicita despăgubiri de la producătorul vehiculelor, a apreciat joi avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, într-un dosar care a fost demarat împotriva producătorului german Mercedes-Benz, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 02 iun. 2022, 14:00
Proprietarii de automobile cu dispozitive ilegale de reducere a poluării pot solicita despăgubiri -  avocat CJUE

Dispozitivele care falsifică testele de emisii poluante sunt mecanisme sau programe software ilegale care pot modifica nivelul emisiilor poluante ale vehiculelor, ceea ce a dat naştere la dispute dacă producătorii de automobile au utilizat aceste dispozitive pentru a ascunde nivelul real al emisiilor poluante ale vehiculelor lor.

În anul 2015, constructorul auto german Volkswagen a recunoscut că a instalat un program software ilegal pentru a putea manipula rezultatele testelor de emisii pentru unele din motoarele sale diesel.

Într-un dosar care a fost înaintat unui tribunal din oraşul german Ravensburg, un cumpărător al unui automobil second-hand Mercedes C 220 CDI a solicitat despăgubiri de la producătorul auto Mercedes-Benz, pe motiv că automobilul era echipat cu un sistem de recirculare a gazelor poluante care opera pe baza unui interval de temperatură. Atunci când temperatura externă era mai redusă, recircularea gazelor poluante era redusă, astfel că emisiile de oxid de azot erau mai mari.

În opinia tribunalului din Ravensburg, această fereastră de temperatură constituie un dispozitiv ilegal care falsifică testele de emisii poluante. Însă tribunalul german a solicitat şi opinia CJUE, dacă în conformitate cu legislaţia UE, cel care cumpără un vehicul echipat cu un astfel de dispozitiv ilegal are dreptul de a fi despăgubit de producătorul vehiculului şi cum ar trebui calculată această despăgubire.

Potrivit avocatului general al CJUE, Athanasios Rantos, „cumpărătorul unui vehicul echipat cu un astfel de dispozitiv are dreptul de a fi despăgubit de producătorul vehiculului”. În plus, Athanasios Rantos consideră că este la latitudinea statelor membre să decidă metodele utilizate la calcularea despăgubirilor şi să se asigure că despăgubirea este comparabilă cu pierderile sau pagubele suferite.

Opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.

Avocatul german Claus Goldenstein, care reprezintă 42.500 de clienţi interesaţi de acest dosar, a arătat că opinia avocatului general al CJUE este importantă pentru că include atât comportamentul neglijent cât şi cel intenţionat al companiilor, ceea ce va face punerea în aplicare a solicitărilor de despăgubiri mai uşoară.

În schimb, producătorul auto Mercedes-Benz a subliniat că rămâne de văzut care va fi decizia CJUE şi a precizat faptul că opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru judecătorii de la CJUE.

Te-ar mai putea interesa și
MAE anunță că a gestionar 11 solicitări de asistență consulară în contextul crizei de securitate din  Irlanda de Nord. Ce spune Oana Țoiu
MAE anunță că a gestionar 11 solicitări de asistență consulară în contextul crizei de securitate din Irlanda de ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis vineri că a gestionat 11 solicitări de asistenţă consulară, care au vizat 41 de români, dintre care 17 minori, şi un cetăţean al Uniunii......
Sam Bankman-Fried, fondatorul platformei cripto falimentare FTX, rămâne în închisoare. Justiția americană a confirmat în apel condamnarea la 25 de ani a fostului magnat
Sam Bankman-Fried, fondatorul platformei cripto falimentare FTX, rămâne în închisoare. Justiția americană a confirmat ...
Justiţia federală americană a confirmat vineri în apel condamnarea la 25 de ani de închisoare a lui Sam Bankman-Fried, ...
Holcim trebuie să-și vândă fabrica din Adjud. Comisia Europeană a aprobat condiționat preluarea Xella de către grupul elvețian
Holcim trebuie să-și vândă fabrica din Adjud. Comisia Europeană a aprobat condiționat preluarea Xella de către grupul ...
Comisia Europeană a aprobat vineri, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, proiectul de achiziţie ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 1 miliard de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 1 miliard de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri, ...