Wizz Air va organiza în luna iunie zece evenimente de recrutare în șapte orașe din România

Compania aeriană Wizz Air anunță că își continuă politica de angajări de însoțitori de zbor, printr-un efort extins de recrutare în cadrul bazelor sale din România. Operatorul aerian este dornic să-și întâmpine viitorii membri ai echipajelor în cadrul a 10 noi evenimente de recrutare ce vor avea loc în România în luna iunie.
Ion Dobreanu - J, 02 iun. 2022, 18:43
Wizz Air va organiza în luna iunie zece evenimente de recrutare în șapte orașe din România

Cei care sunt interesați și doresc să participe se pot înscrie aici.

Ca parte a efortului său vast de recrutare a însoțitorilor de zbor, Wizz Air va găzdui în luna iunie o serie de evenimente dedicate aspiranților români. Acestea vor avea loc în București, Iași, Craiova, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Bacău oferind viitorilor însoțitori de zbor șansa de a descoperi mai multe despre compania aeriană și domeniul aviației. Cei prezenți la eveniment vor avea posibilitatea să aplice în aceeași zi pentru un post vacant în echipa companiei aeriene.
Candidații sunt așteptați să sosească prompt la ora 9:00, cu un CV actualizat, și să fie pregătiți de o zi plină cu activități, inclusiv o prezentare personală, jocuri de rol situaționale, exerciții de grup și un interviu individual.

Wizz Air încurajează înscrierile însoțitorilor de zbor experimentați, precum și pe cele ale doritorilor fără experiență. Însoțitorii de zbor ce se alătură echipei Wizz Air se pot aștepta la salarii competitive în cadrul uneia dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creștere din Europa, instruire specifică industriei, o alocație de pregătire pentru cele șase săptămâni de training, uniformă gratuită, bilete cu reducere nelimitate pentru angajați, un număr de bilete gratuite și reduceri pentru prieteni și familie, precum și un program de lucru anunțat în fiecare lună. Însoțitorii de zbor vor lucra într-un mediu prietenos și multicultural, având acces la o varietate de ocazii interesante de a progresa în carieră în cadrul Wizz Air, care este prezentă acum în peste 50 de țări.

De asemenea, noii însoțitori de zbor vor avea șansa să devină ambasadori ai companiei aeriene, ca parte a Wizz Air Ambassador Program. Între 2022 și 2024, două însoțitoare de zbor din România, Cristina Rada și Liana Sărmășan, sunt și ele ambasadoare WIZZ, împărtășind experiența unui „birou” printre nori. Toți membrii echipajului ce fac parte din echipa Wizz Air de cel puțin un an se pot alătura programului.

„M-am alăturat echipei Wizz Air în 2019 și recent am devenit ambasadoare WIZZ, fiindcă mi-am dorit să împărtășesc aplicanților sau chiar noilor mei colegi mai multe despre ce înseamnă să ai o carieră de însoțitor de zbor, despre bucuria și satisfacția de a contribui și asigura pasagerilor un zbor sigur, călătorind și întâlnind culturi și oameni noi în această frumoasă călătorie. Știu că noii candidați se află exact în aceeași poziție în care eram și eu acum trei ani și aș vrea să știe, în primul rând, că o carieră la înălțime este o experiență de neegalat, dacă sunt hotărâți și pasionați”, a declarat Cristina Rada, însoțitoare de zbor și ambasadoare Wizz.

Eforturile de recrutare ale Wizz Air în România vin în contextul unei perioade de expansiune continuă, precum și în contextul revenirii treptate la nivelul de trafic pre-pandemie. Pe măsură ce industria aviației ia din nou avânt, iar din ce în ce mai mulți călători aleg transportul aerian, compania aeriană continuă să ofere o varietate de rute către destinații din toată Europa de pe aeroporturile din România. De la intrarea companiei pe piața din România în 2006, pasagerii au putut călători către destinații populare sau neexploatate încă prin intermediul zborurilor WIZZ, la tarife ultra-reduse.

„Wizz Air este hotărâtă să ofere candidaților – cu sau fără experiență – șansa să descopere minunata carieră a unui însoțitor de zbor. Așadar, în contextul expansiunii continue a Wizz Air și a revenirii și depășirii capacității de acum doi ani, suntem încântați să ne mărim echipa din întreaga rețea, inclusiv în cadrul bazelor noastre din România. Așteptăm cu nerăbdare să îi întâlnim pe însoțitorii de zbor entuziaști în cadrul evenimentelor de recrutare și să împărtășim cu aceștia mai multe detalii despre ocaziile de dezvoltare a carierei pe care Wizz Air le oferă”, a declarat Andras Rado, Senior Cabin Crew Recruitment Manager la Wizz Air.

 

Te-ar mai putea interesa și
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Premierul armean Nikol Paşinian a respins luni apelul preşedintelui rus Vladimir Putin la organizarea unui referendum asupra aderării Armeniei la Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor Moscovei......
Ungurii de la MOL și-au dublat profitul benzinăriilor din România în 2025
Ungurii de la MOL și-au dublat profitul benzinăriilor din România în 2025
Subsidiara locală a grupului petrolier ungar MOL a raportat un profit aproape dublu în 2025 – 319 milioane de lei, potrivit ...
Lovitură pentru mega-proiectul Hagag din Constanța: Tribunalul a suspendat PUZ-ul pentru cele peste 2.000 de apartamente
Lovitură pentru mega-proiectul Hagag din Constanța: Tribunalul a suspendat PUZ-ul pentru cele peste 2.000 de apartamente
Dezvoltatorul Hagag, care a investit peste 200 de milioane de euro pe plan local, anunța în urmă cu o lună semnarea unui ...
Filmul Fjord, câștigătorul premiului Palme d’Or, va fi proiectat luna aceasta în avanpremieră în România în 90 de cinematografe din toată țara
Filmul Fjord, câștigătorul premiului Palme d’Or, va fi proiectat luna aceasta în avanpremieră în România în ...
Filmul Fjord, în regia lui Criastian Mungiu și care a câștigata premiul Palme d'Or al Festivalului de Film de la Cannes, ...