Spania relaxează regimul vizelor, pentru a putea să facă față cererii de forță de muncă

Ministerul Securităţii Sociale şi Migraţiei din Spania a anunţat vineri că va relaxa regimul vizelor pentru lucrătorii străini, pentru a face faţă cererii de forţă de muncă, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 iun. 2022, 18:06
Spania relaxează regimul vizelor, pentru a putea să facă față cererii de forță de muncă

Economia spaniolă se confruntă cu dificultăţi de a găsi angajaţi în domenii cum ar fi turismul, construcţiile, agricultura şi industria de înaltă tehnologie.

Guvernul de la Madrid intenţionează să acorde mai multe vize temporare de muncă, a declarat presei ministrul Jose Luis Escriva (foto). „Evaluăm diferite aspecte ale legii migraţiei şi unde poate fi ameliorată (…) pentru a răspunde blocajelor de pe piaţa muncii”, a spus el.

Turismul spaniol înregistrează o relansare puternică, dar companiile nu reuşesc să găsească chelneri sau personal de curăţenie pentru hoteluri, arată rapoarte ale organizaţiilor patronale şi ale firmei de consultanţă S&P Global. Locuri de muncă vacante există şi în pomicultură şi pe şantiere.

Sondajul lunar în rândul directorilor de achiziţii publicat vineri de S&P arată că deşi cererea în domeniul serviciilor a crescut în mai, companiile nu au putut face faţă conform aşteptărilor, din cauza dificultăţilor de a găsi angajaţi. Firma de consultanţă arată că „angajarea de personal suplimentar a plătit un preţ sub forma unor salarii mai mari”.

Insuficienţa forţei de muncă ameninţă şi proiecte în valoare de miliarde de dolari finanţate de Uniunea Europeană, pe care guvernul Spaniei contează pentru a readuce economia naţională la nivelul de dinainte de pandemia de COVID-19.

Economia spaniolă a fost cel mai grav afectată de epidemie în zona euro, înregistrând în 2020 o recesiune de 20%.

Deşi şomajul este în continuare ridicat (13.65%), pandemia a atras mai mulţi angajaţi în economia legală, deoarece pentru încasarea de compensaţii la concediere este nevoie de contracte legale.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul......
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului ...
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare ...