Radu Hanga, președintele BVB: Vedem o creștere puternică a interesului companiilor de a veni pe Bursă

O companie care accesează o piaţă de capital devine o companie publică, o companie mai vizibilă şi aceasta o ajută nu doar din punct de vedere al accesului la capital, o ajută şi din punct de vedere a poziţionării, a promovării business-ului, a declarat marţi Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 iun. 2022, 21:43
Radu Hanga, președintele BVB: Vedem o creștere puternică a interesului companiilor de a veni pe Bursă

„Vedem o creştere puternică a interesului companiilor pentru a veni către Bursă. Pe partea de investitori, iarăşi vedem o evoluţie încurajatoare. Dacă în 2020 eram în zona a 60.000 de investitori, la sfârşitul trimestrului I 2022 ne apropiem de 90.000 de investitori. Trendul de creştere este accelerat. Vedem creşteri între 5 şi 10%, în fiecare trimestru, ca şi număr de investitori, un trend susţinut. Un alt aspect important care este dat şi de creşterea numărului de investitori, se referă la creşterea vizibilităţii.

Cred că lucrurile se leagă atunci când vorbeşti de finanţarea prin Bursă. Pe de o parte este vorba despre acces la capital, pe de altă parte este vorba şi de poziţionare pentru companie. O companie care accesează o piaţă de capital devine o companie publică, devine o companie mai vizibilă şi aceasta o ajută nu doar din punct de vedere al accesului la capital, o ajută şi din punct de vedere a poziţionării, din punct de vedere a promovării business-ului, adică te leagă ceva mai bine de ecosistemul local, îţi dă vizibilitate, îţi dă acces la media.

Te ajută până la urmă să te dezvolţi”, a subliniat Radu Hanga, la o conferinţă organizată de Curs de Guvernare.

În opinia sa, „această vizibilitate” este valabilă atât la nivel local, cât şi la nivel internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...