Forţele ucrainene ar putea fi nevoite să se retragă în luptele din Severodoneţk

Forţele ucrainene ar putea fi nevoite să se retragă pe poziţii mai bune în Severodoneţk, însă nu vor ceda acest oraş din estul Ucrainei, a declarat miercuri guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Gaidai, citat de Reuters şi AFP.
AGERPRES - mie, 08 iun. 2022, 12:00
Forţele ucrainene ar putea fi nevoite să se retragă în luptele din Severodoneţk

Luptele înverşunate din localitate continuau miercuri, în timp ce Ucraina se aştepta la o intensificare a bombardamentelor ruse şi la o ofensivă puternică, în care par să se concentreze toate eforturile Moscovei, a declarat oficialul la televiziune.

Gaidai a adăugat că ruşii bombardează şi oraşul Lisiceansk, situat pe celălalt mal al râului Doneţ. Marţi, un bărbat a fost ucis pe stradă şi o femeie a fost spitalizată.

„Sunt bombardamente peste tot, 24 de ore din 24”, a spus guvernatorul.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, afirmat marţi, într-o intervenţie televizată – neobişnuită în ultima vreme, remarcă AFP – că forţele ruse au „eliberat complet” cartierele rezidenţiale din Severodoneţk, iar „preluarea controlului zonei industriale şi a localităţilor vecine continuă”.

La Sloviansk, la circa 85 de km la vest de Severodoneţk, femei cu copii mici stăteau în aceeaşi zi la coadă la ajutoare, iar alţi localnici cărau apă cu găleţile, pregătindu-se pentru ofensiva rusă.

Şi Harkovul, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, a fost lovit marţi de obuze, iar primarul a anunţat că bombardamentul a făcut o victimă. În ultimele săptămâni, acolo fusese relativ linişte.

La peste două săptămâni de la încheierea asediului Mariupolului, agenţia rusă de presă Tass, preluată de Reuters, a citat o sursă din domeniul securităţii care susţine că peste 1000 de militari ucraineni care s-au predat au fost transferaţi în Rusia pentru a fi anchetaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...