Marea Britanie avertizează că oraşul ucrainean Mariupol este expus riscului izbucnirii unui focar de holeră

Oraşul Mariupol, din sudul Ucrainei, este expus riscului izbucnirii unui focar major de holeră, în condiţiile în care serviciile medicale sunt deja aproape de colaps, a avertizat vineri Ministerul britanic al Apărării, relatează Reuters.
AGERPRES - vin, 10 iun. 2022, 11:14
Marea Britanie avertizează că oraşul ucrainean Mariupol este expus riscului izbucnirii unui focar de holeră

Există probabil, de asemenea, un deficit critic de medicamente în oraşul Herson, a precizat ministerul într-un mesaj pe Twitter.

Rusia încearcă să furnizeze servicii publice de bază populaţiei din teritoriile ocupate de ruşi, se mai arată în mesaj.

Luna trecută, coordonatoarea pentru situaţii în cadrul OMS Europa, Dorit Nitzan, a declarat că Mariupol, care în prezent este controlat de forţele ruse după săptămâni de asediu şi bombardamente, se numără printre zonele ocupate unde există riscul izbucnirii unui focar de holeră.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...