Olaf Scholz a cerut cu fermitate Serbiei să impună sancțiuni împotriva Rusiei

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut cu fermitate Serbiei să se alăture sancţiunilor împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei, a declarat vineri preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 10 iun. 2022, 21:57
Olaf Scholz a cerut cu fermitate Serbiei să impună sancțiuni împotriva Rusiei

„Cancelarul Scholz a cerut într-un mod foarte hotărât, clar şi ferm Serbiei să se alăture sancţiunilor împotriva Rusiei”, a declarat Vucic în cadrul unei conferinţe de presă comune la finalul întrevederii cu Scholz, care a efectuat prima sa vizită în Balcanii occidentali.

Preşedintele sârb a evocat „situaţia specifică” a Serbiei în această chestiune, din cauza înainte de toate a problemei Kosovo, fostă provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în 2008 şi pe care Belgradul, cu susţinerea Rusiei la ONU, nu o recunoaşte.

Aleksandar Vucic a subliniat, de asemenea, legăturile economice, în special în domeniul energetic, şi relaţiile tradiţionale foarte apropiate cu Rusia.

„Noi ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să fie susţinute de toate ţările candidate la aderarea la UE”, a afirmat, la rândul său, Olaf Scholz.

„Este important să depunem eforturi ca un număr tot mai mare de ţări să se alăture sancţiunilor, pentru că ele sunt instrumentul, împreună cu livrările de arme, care va ajuta Ucraina să-şi determine viitorul”, a declarat Olaf Scholz.

Serbia rămâne singura ţară europeană care nu a impus sancţiuni Rusiei.

În chestiunea Kosovo, preşedintele sârb a dat asigurări că, pentru prima dată, „am auzit astăzi că o recunoaştere reciprocă” este condiţia unei aderări la UE.

„Până în prezent am auzit vorbindu-se de o normalizare generală a relaţiilor” între Belgrad şi Pristina, a spus el, adăugând că Serbia „nu reacţionează la presiune în modul în care cineva ne ameninţă şi noi trebuie apoi să facem ceva”.

„Este de neconceput ca două ţări care nu se recunosc reciproc să devină membre ale UE”, a declarat Olaf Scholz la Pristina, prima etapă a turneului său în regiune.

„Ceea ce este necesar acum este să rămânem dedicaţi procesului de dialog şi să obţinem progrese”, a declarat la Belgrad Olaf Scholz.

Cancelarul german se va deplasa de asemenea la Salonic, iar sâmbătă în Macedonia de Nord şi Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...