Justiția britanică a autorizat expulzarea solicitanților de azil în Rwanda. Urmează apelul

Cu câteva zile înainte de primele plecări prevăzute, justiţia britanică a autorizat vineri proiectul controversat al Guvernului de a-i trimite în Rwanda pe solicitanţii de azil, respingând acţiunea asociaţiilor de apărare a drepturilor omului, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 11 iun. 2022, 09:14
Justiția britanică a autorizat expulzarea solicitanților de azil în Rwanda. Urmează apelul

Judecătorul Înaltei Curţi din Londra Jonathan Swift, care a examinat afacerea de urgenţă, a considerat că este „important în interesul public ca ministrul de Interne să poată pună în aplicare decizii de control al imigraţiei”.

Reclamanţii, între care asociaţiile Care4Calais şi Detention Action, au făcut apel, care va fi audiat luni, în ajunul primului zbor care va transporta circa treizeci de solicitanţi de azil către Africa de Est, spre nemulţumirea ONU şi a asociaţiilor de ajutorare a refugiaţilor, care denunţă o politică „ilegală”.

Luni, Înalta Curte trebuie să se pronunţe asupra unui alt recurs, introdus de asociaţia de ajutor pentru refugiaţi Asylum Aid.

Sonya Sceats, directoarea generală a asociaţiei Freedom From Torture, s-a declarat „dezamăgită”, dar a subliniat că lupta este „departe de a fi terminată”, promiţând să folosească „toate mijloacele disponibile” pentru renunţarea la ceea ce ea consideră un „program neocolonial”.

Acest proiect foarte criticat a fost denunţat vineri de opoziţia laburistă ca o tentativă de „diversiune” în contextul scandalurilor politice care îl slăbesc pe prim-ministrul Boris Johnson.

Trimiţând solicitanţi de azil la peste 60.000 km de Londra, ceea ce aminteşte de politica Australiei, Guvernul conservator intenţionează să-i descurajeze pe cei care încearcă să traverseze ilegal Canalul Mânecii, tot mai numeroşi.

De la începutul anului, peste 10.000 de migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni pentru a ajunge pe coastele britanice, o creştere considerabilă în raport cu anii precedenţi.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...