Regulile privind investiţiile în centralele pe gaze, supuse unui prim vot al parlamentarilor europeni

Două comisii din cadrul Parlamentului European vor vota marţi în încercarea de a opri Bruxelles-ul să eticheteze investiţiile în centralele pe gaze şi centrale nucleare drept investiţii sustenabile, iar rezultatul votului ar putea semnala dacă întregul Parlament European va aproba sau respinge planurile Bruxelles-ului, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 14 iun. 2022, 08:56
Regulile privind investiţiile în centralele pe gaze, supuse unui prim vot al parlamentarilor europeni

Comisia Europeană, Executivul comunitar, vrea să includă investiţiile în centralele pe gaze şi centrale nucleare pe lista investiţiilor „verzi”. Taxonomia UE va deschide accesul la finanţare sustenabilă şi subvenţii pentru proiectele din domeniul energetic.

Însă statele membre UE şi parlamentarii europeni au opinii împărţite cu privire la includerea gazelor naturale şi energiei nucleare pe lista investiţiilor „verzi” şi ar putea respinge propunerile Comisiei.

Comisiile de mediu şi economie din Parlamentul European vor vota marţi o rezoluţie de respingere a regulilor propuse de Comisia Europeană. În textul rezoluţiei se menţionează că energia nucleară şi gazele naturale nu pot fi considerate investiţii sustenabile pe baza legilor UE actuale, iar etichetarea lor drept investiţii „verzi” ar crea confuzie în rândul investitorilor.

Oficialii se aşteaptă la un vot strâns în cadrul comisiilor, în condiţiile în care poziţia numitor europarlamentari nu este încă clară. Cel mai mare grup din Parlamentul European, Partidul Popular European (PPE), nu are o poziţie unică şi a dat mână liberă parlamentarilor săi să voteze cum doresc.

Rezultatul votului de marţi din comisii va pregăti terenul pentru votul întregului Parlament European care se va pronunţa asupra acestei rezoluţii la începutul lunii iulie. Este nevoie de sprijinul a cel puţin jumătate din cei 705 de eurodeputaţi pentru a bloca propunerea Comisiei.

Taxonomia UE privind finanţarea sustenabilă vizează direcţionarea capitalului privat dinspre activităţile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul. Această taxonomie va deschide accesul la finanţare sustenabilă şi subvenţii pentru proiectele din domeniul energetic, un aspect crucial când vine vorba, de exemplu, despre modernizarea parcului de centrale nucleare, cum este cazul Franţei, precum şi pentru ţările din Estul Europei, care mizează pe investiţiile în gaze naturale pentru a-şi reduce dependenţa de cărbune.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează 16 fabrici de îmbuteliere a apei, această unitate ocupă unul dintre......
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...