Piața auto bulgărească a înregistrat în luna mai cea mai mare creștere procentuală din UE, de 35,2%

Numărul autoturismelor înmatriculate în Uniunea Europeană a scăzut cu 11,2% în luna mai, până la 791.546 de unităţi, aceasta fiind cea de a zecea lună consecutivă de declin, însă piaţa auto din Bulgaria a avut cea mai mare creştere procentuală din UE, de 35,2%, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), relatează BTA, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 17 iun. 2022, 18:38
Piața auto bulgărească a înregistrat în luna mai cea mai mare creștere procentuală din UE, de 35,2%

Piaţa auto din Bulgaria este una relativ mică, cu un număr total de 2.690 de autoturisme noi înmatriculate în luna mai a acestui an, comparativ cu 1.989 de unităţi înmatriculate în luna mai a anului trecut.

Toate cele patru mari pieţe auto din UE au înregistrat scăderi de două cifre în luna mai, în frunte cu Italia, care a înregistrat o scădere de 15,1%, urmată de Spania (minus 10,9%), Germania (minus 10,2%) şi Franţa (minus 10,1%).

Numărul autoturismelor înmatriculate în Bulgaria în primele cinci luni ale acestui an a fost de 11.721 unităţi, comparativ cu 9.973 de unităţi înmatriculate în perioada similară a anului trecut, ceea ce potrivit ACEA înseamnă o creştere procentuală de 17,5%.

De asemenea, în perioada ianuarie-mai 2022, numărul autoturismelor înmatriculate în UE a scăzut cu 13,7% în ritm anual, în condiţiile în care vânzările de autoturisme noi au scăzut în majoritatea pieţelor din regiune, inclusiv pe primele patru pieţe: Italia (minus 24,3%), urmată de Franţa (minus 16,9%), Spania (minus 11,5%) şi Germania (minus 9,3%).

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) reuneşte 16 mari producători europeni de autovehicule, autoutilitare şi camioane.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...