Rusia a cerut Uniunii Europene și NATO să nu alimenteze tensiunile prin impunerea unei blocade parțiale care să vizeze enclava Kaliningrad

Viceministrul rus de Externe Serghei Riabkov (foto) a cerut miercuri UE şi în special NATO să nu alimenteze tensiunile prin blocada parţială asupra enclavei Kaliningrad, în timp ce Comisia Europeană a apreciat că nu este vorba despre o blocadă, ci despre inspecţii ''specifice'' şi ''proporţionale'' efectuate de Lituania, care nu mai permite tranzitul pe teritoriul său a unor mărfuri supuse sancţiunilor europene adoptate împotriva Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 iun. 2022, 18:21
Rusia a cerut Uniunii Europene și NATO să nu alimenteze tensiunile prin impunerea unei blocade parțiale care să vizeze enclava Kaliningrad

”Aş dori să atenţionez membrii NATO şi politicienii din UE în faţa acestor retorici periculoase cu privire la conflict”, a declarat diplomatul rus, răspunzând unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, care a asigurat că dacă va fi nevoie NATO ar putea pune în aplicare în Lituania articolul 5 din tratatul Alianţei.

”Un atac împotriva unui membru (al NATO) ar constitui un atac împotriva tuturor”, aşa cum este menţionat în respectivul articol, a amintit reprezentantul diplomaţiei americane.

”Din nefericire, în Occident există forţe cu multă influenţă şi cu acces la putere care fac tot posibilul pentru a continua să alimenteze tensiunile cu Rusia. Este un lucru alarmant”, a remarcat vice-ministrul rus de Externe.

”Noi ne asumăm toate circumstanţele cu un grad extrem de responsabilitate”, a mai spus Riabkov, insistând că prioritatea Rusiei este de a ”evita un conflict direct între puterile nucleare”.

”Ne garantăm interesele noastre, vor exista măsuri de răspuns care acum sunt în proces de evaluare”, a menţionat el, după ce purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova declarase că răspunsul Moscovei faţă de restricţiile impuse de Lituania tranzitului către Kaliningrad ”nu va avea caracter diplomatic, ci practic”.

În acest timp, Comisia Europeană a apreciat că aceste restricţii ”nu sunt o blocadă” asupra exporturilor ruseşti, ci inspecţii ”specifice” şi ”proporţionale”.

”Lituania aplică măsuri restrictive pe care Uniunea Europeană le-a impus în mod unanim Rusiei (…) în ultimele luni, ca răspuns faţă de război”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt comunitar Eric Mamer.

Aceasta ”nu este o blocadă”, întrucât ”furnizarea de produse esenţiale către Kaliningrad continuă fără obstacole”, Lituania efectuând controale doar ”asupra exporturilor ruse specifice”, precum produsele din oţel sau materialele de construcţie, a mai motivat reprezentantul Comisiei Europene.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...