Olaf Scholz pledează pentru crearea unui „plan Marshall” destinat reconstrucției Ucrainei, care s-ar putea întinde pe mai multe generații

Cancelarul german Olaf Scholz a chemat miercuri la crearea unui "plan Marshall" pentru Ucraina, estimând că reconstrucţia acestei ţări va costa miliarde şi se va întinde pe mai multe generaţii, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 iun. 2022, 19:50
Olaf Scholz pledează pentru crearea unui

„La fel ca Europa devastată după Al Doilea Război Mondial, Ucraina are astăzi nevoie de un plan Marshall pentru reconstrucţie”, a afirmat Scholz într-un discurs în Bundestag înaintea summiturilor UE, G7 şi NATO.

„Vom avea nevoie de mai multe miliarde suplimentare de euro şi de dolari, iar aceasta vreme de ani”, a subliniat el, în contextul în care subiectul ajutorului financiar pentru Kiev va fi în centrul discuţiilor la aceste reuniuni.

„Adevărul este că suntem încă departe de negocieri între Ucraina şi Rusia pentru că Putin crede încă în posibilitatea de a putea dicta pacea”, a apreciat Scholz.

În consecinţă, el i-a îndemnat pe occidentali să ‘menţină ferm cursul’ sprijinului faţă de Kiev prin sancţiuni contra Rusiei, asistenţă financiară şi ‘livrări de arme’.

Cancelarul german Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi şeful guvernului italian, Mario Draghi, au făcut săptămâna trecută o vizită în Ucraina pentru a-i aduce sprjinul lor preşedintelui Volodimir Zelenski, ocazie cu care s-au deplasat şi în oraşul martir Irpin.

„Vedem acest lucru foarte clar în ruinele caselor din Irpin. Amploarea distrugerilor este enormă. Anumite lucruri mi-au amintit de imaginile oraşelor germane după Al Doilea Război Mondial”, a explicat cancelarul.

„În ultimele 100 de zile, UE a mobilizat miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina. Germania singură a contribuit cu circa un miliard la ajutorul civil de la începutul războiului”, a precizat el.

Acest nou „plan Marshall” nu va fi „posibil decât unindu-ne forţele, în colaborare cu organizaţiile financiare internaţionale, cu alte mari ţări donatoare şi cu alte organizaţii internaţionale”, a subliniat cancelarul german.

Volodimir Zelenski va participa prin videoconferinţă la summitul G7 care va începe în acest weekend la Elmau, în Bavaria, şi la care va susţine o alocuţiune luni.

Te-ar mai putea interesa și
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni la nivel mondial. Exprimată în euro și incluzând dividendele......
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu - Ruse, va fi restricţionată în zilele de 15 şi 16 iulie, în intervalul orar ...