Japonia, afectată de temperaturi record. Autorităţile au cerut populaţiei să consume mai puţină energie la începutul serii

Autorităţile din Japonia au avertizat luni populaţia niponă în legătură cu o posibilă penurie de electricitate, în contextul în care această ţară se confruntă cu temperaturi record şi oraşul Tokyo a cunoscut cel mai scurt sezon ploios din istoria măsurătorilor sale meteorologice, informează AFP.
AGERPRES - lun, 27 iun. 2022, 10:47
Japonia, afectată de temperaturi record. Autorităţile au cerut populaţiei să consume mai puţină energie la începutul serii

„Cerem publicului să îşi reducă consumul de energie la începutul serii”, când rezervele de electricitate sunt la cel mai scăzut nivel în Tokyo, a declarat luni secretarul general adjunct al Guvernului nipon, Yoshihiko Isozaki, scrie Agerpres.

Guvernul japonez le-a recomandat totuşi locuitorilor ţării să ia măsurile necesare pentru a se proteja de caniculă şi a evita insolaţiile.

Citeşte şi

Temperaturi de 35 de grade Celsius sunt anunţate luni în capitala niponă, unde mercurul nu va coborî sub valoarea de 34 de grade Celsius până duminica viitoare, potrivit Agenţiei japoneze de meteorologie (JMA).

Într-o perioadă în care sezonul ploilor ar fi trebuit în mod normal să fie la apogeu într-o mare parte a teritoriului Japoniei, JMA a declarat că acest fenomen meteorologic s-a încheiat deja luni în regiunea Kanto, unde se află metropola Tokyo.

Este vorba despre cel mai precoce sfârşit de sezon al ploilor – cu 22 de zile mai devreme decât de obicei – de când Japonia a început să publice astfel de date comparabile, în 1951.

Sezonul ploilor s-a încheiat luni şi în centrul Japoniei şi într-o parte a insulei Kyushu din sud-vestul ţării, stabilind de asemenea un record.

Citeşte şi

Duminică, termometrul a afişat 40,2 grade Celsius în oraşul Isesaki, situat la 100 de kilometri nord de Tokyo, reprezentând cea mai înaltă temperatură înregistrată vreodată în Japonia în luna iunie.

„Imediat după sezonul ploilor, mulţi oameni nu sunt încă obişnuiţi cu căldura şi prezintă un risc mai mare de insolaţie”, a prevenit JMA.

„În fiecare an, lunile iulie şi august sunt călduroase, dar nu am trăit niciodată o astfel de căldură în iunie”, a declarat Asako Naruse, în vârstă de 58 de ani, care locuieşte în cartierul Ginza din Tokyo, unde numeroşi trecători se protejau de soare cu ajutorul unor umbrele.

Te-ar mai putea interesa și
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere cu prilejul unei vizite în Camerun, în contextul în care în multe părţi ale lumii au loc războaie şi conflicte, aducând un elogiu......
Fost director din cadrul MIPE, condamnat definitiv pentru că cerea procente din salariile subordonațiilor
Fost director din cadrul MIPE, condamnat definitiv pentru că cerea procente din salariile subordonațiilor
Dragoş Adrian Iorga, fost director în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost condamnat definitiv, ...
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei Europene. Care sunt preocupările Bruxelles-ului
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei ...
Comisia Europeană a anunțat astăzi că a deschis o investigație aprofundată cu privire la ajutorul de stat acordat de ...
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul eșuează
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul ...
Forţele americane din Orientul Mijlociu sunt în poziţia de a relua operaţiunile de luptă dacă Iranul nu ajunge la o ...