Clotilde Armand anunță că Primăria Sectorului 1 va introduce un sistem de colectarea selectivă a deșeurilor, în valoare de peste 246 de milioane de lei

Clotilde Armand anunţă că în Sectorul 1 va fi implementat un sistem ultramodern de colectare selectivă a deşeurilor, în baza unui proiect aprobat în şedinţa de marţi a Consiliului Local.
AGERPRES - mar, 28 iun. 2022, 20:46
Clotilde Armand anunță că Primăria Sectorului 1 va introduce un sistem de colectarea selectivă a deșeurilor, în valoare de peste 246 de milioane de lei

Prin acest proiect a fost aprobată documentaţia tehnico-economică revizuită a proiectului de investiţii „Sistem integrat de colectare a deşeurilor la nivelul Sectorului 1” şi participarea Sectorului 1 cu acest proiect în scopul unei finanţări nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 3.

„În concret, urmează a fi amenajate un număr de 244 puncte de colectare subterane cu un număr de 1.394 de module subterane de colectare. Capacitatea volumetrică a fiecărui modul subteran va fi de 3 metri cubi (mc), iar capacitatea volumetrică totală a modulelor subterane va fi de 4.182 mc. Totodată, vor fi amenajate 698 de puncte de colectare supraterane, care vor avea 1.442 module supraterane de colectare cu compactare şi 2.416 module supraterane de colectare fără compactare. Capacitatea volumetrică a fiecărui modul suprateran va fi de 0,24 mc, iar capacitatea volumetrică totală a modulelor supraterane va fi de 952,92 mc”, scrie Armand pe Facebook.

În plus, vor fi achiziţionate 20.000 de unităţi de compostare individuale cu un volum de 0,28-0,30 mc (280 – 300 litri). Armand adaugă că punctele de colectare selectivă vor fi dotate cu panouri fotovoltaice şi vor beneficia de sisteme de supraveghere video, iar monitorizarea utilizatorilor individuali va fi realizată prin dotarea pubelelor cu CIP-uri.

„Mai mult, va fi amenajat un centru de monitorizare date dotat cu un server găzduire software gestiune şi un software de gestiune. Valoarea totală a investiţiei este de 246.076.998,17 lei inclusiv TVA. Din bugetul local urmează a finanţată contribuţia eligibilă a Sectorului 1, reprezentând 2% din valoarea cu TVA a costurilor eligibile acceptate la finanţare precum şi a tuturor costurilor neeligibile”, a adăugat primarul Sectorului 1.

Armand a mulţumit consilierilor locali USR, PSD şi PMP pentru susţinerea proiectului, menţionând că PNL a părăsit sala de şedinţă.

„Mulţumesc consilierilor locali USR, PSD, PMP (aş vrea să menţionez că grupul PNL s-a abţinut şi a părăsit sala de şedinţă la acest proiect) că au lăsat la o parte orgoliile personale şi interesele politice şi au aprobat acest proiect esenţial pentru comunitatea locală şi pentru creşterea calităţii vieţii în această zonă administrativă”, a mai scris Armand.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...