Rata şomajului zona euro a atins un minim istoric de 6,6%, în luna mai

Rata şomajului în zona euro a atins un nou minim istoric în luna mai, când a scăzut până la 6,6% din populaţia activă, de la 6,7% în luna aprilie, potrivit cifrelor publicate joi de Eurostat, informează AFP.
AGERPRES - J, 30 iun. 2022, 13:40
Rata şomajului zona euro a atins un minim istoric de 6,6%, în luna mai

Începând din luna decembrie 2021, acest indicator se situează, în fiecare lună, la cel mai redus nivel de la debutul publicării datelor statistice de către Eurostat, în luna aprilie 1998. Cifra anunţată de Eurostat i-a luat prin surprindere pe analişti, care mizau pe o creştere a ratei şomajului până la 6,8% în luna mai, de la minimul istoric de 6,7% din luna aprilie, scrie Agerpres.

Rata şomajului în Uniunea Europeană a coborât la 6,1% în luna mai, de asemenea un minim istoric.

Piaţa muncii profită de relansarea economiei europene, care îşi revine după recesiune provocată de pandemia de Covid-19. Cu toate acestea, războiul din Ucraina, care a început deja să penalizeze activitatea economică, aruncă o umbră de îndoială asupra perspectivelor pentru lunile următoare astfel că prognozele de creştere pentru Europa au fost revizuite drastic în jos în timp ce inflaţia a explodat.

În cifre absolute, 13,066 milioane de persoane erau în şomaj în UE luna trecută, dintre care 11,004 milioane în ţările care fac parte din zona euro. Comparativ cu situaţia din luna mai a anului trecut, şomajul a scăzut cu 2,515 milioane de persoane în UE şi cu 2,165 milioane de persoane în zona euro.

Statele membre cu cele mai reduse rate ale şomajului sunt Cehia (2,5%) şi Polonia (2,7%). La polul opus este Spania (13,1%), singura ţară membră UE cu o rată a şomajului de două cifre.

Cu o rată a şomajului de 5,4% în luna mai, în scădere faţă de o rată de 5,5% în luna aprilie, România se situează printre statele membre cu cea mai scăzută rată a şomajului din UE.

În cazul României, potrivit datelor publicate anterior de Institutului Naţional de Statistică, rata şomajului în formă ajustată sezonier a coborât la 5,4% în luna mai a acestui an, de la 5,5% în luna precedentă, însă în rândul tinerilor se menţine un nivel ridicat al şomajului, 22,7%.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2022 a fost de 451.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (457.900 persoane), dar aproximativ la acelaşi nivel cu cel din luna mai 2021 (451.700 persoane).

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...