FC Barcelona a cedat o parte din drepturile sale TV pentru 207,5 milioane de euro

Clubul de fotbal FC Barcelona, care se confruntă cu mari dificultăţi financiare, a anunţat joi că a cedat 10% din drepturile sale TV pentru La Liga pentru următorii 25 de ani fondului american Sixth Street, valoarea tranzacţiei fiind de circa 207,5 milioane de euro, scrie AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 30 iun. 2022, 18:44
FC Barcelona a cedat o parte din drepturile sale TV pentru 207,5 milioane de euro

„Cu această operaţiune, FC Barcelona generează un câştig de capital total de 267 de milioane de euro pentru sezonul curent”, a explicat într-un comunicat clubul catalan, care ar urma să nu înregistreze pierderi în acest sezon.

Dacă acordul nu ar fi fost încheiat, Barca „ar fi încheiat exerciţiul financiar cu o pierdere de 150 de milioane de euro”, susţine ziarul catalan Sport.

Fondul Sixth Street va primi 10% din sumele venite de la La Liga pentru drepturile TV.

„Activăm pârghiile economice şi aplicăm strategia noastră răbdătoare, durabilă şi eficientă pentru a consolida baza financiară a clubului”, a declarat preşedintele Barcei, Joan Laporta, citat în comunicat.

„Avem încredere în strategia pe care Joan Laporta şi FC Barcelona o implementează şi suntem mândri că unul dintre cele mai de succes cluburi de fotbal ne-a ales să fim partenerul şi furnizorul său de soluţii de capital”, a afirmat Alan Waxman, directorul executiv al Sixth Street.

Vânzarea drepturilor de televiziune este una dintre cele două pârghii financiare aprobate săptămâna trecută de socios catalani în cadrul unei adunări generale pentru a încerca să crească rapid veniturile clubului şi să îi permită să facă transferuri în noul sezon.

Barca poate vinde până la 25% din veniturile generate de drepturile TV pe o perioadă de maximum 25 de ani şi, prin urmare, poate căuta un cumpărător pentru restul de 15%.

Socios au aprobat şi vânzarea a 49,9% din BLM, firma Barcei, responsabilă de merchandising, care administrează mai ales magazinele clubului.

„Datorită acestor operaţiuni, vom avea din nou fonduri pozitive”, a declarat Laporta, când le-a cerut socios permisiunea de a efectua aceste operaţiuni.

„Vom rambursa datoria într-un mod rezonabil şi vom putea face investiţiile necesare pentru a face echipele noastre mai competitive”, a adăugat el.

Sixth Street se asociază cu FC Barcelona după ce a semnat un prim acord cu Real Madrid în luna mai pentru aproximativ 360 de milioane de euro, în vederea exploatării stadionului Santiago Bernabeu, renovat.

Potrivit Financial Times şi a presei spaniole de specialitate, Real Madrid ar urma să cedeze cu acest acord 30% din veniturile generate de concertele şi evenimentele viitoare organizate pe Bernabeu, către Sixth Street şi filialele sale.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
MApN va trimite propuneri și observații la proiectul de lege privind salarizarea unitară. Obiectivul instituției este ca noul act să nu ducă la diminuarea veniturilor
MApN va trimite propuneri și observații la proiectul de lege privind salarizarea unitară. Obiectivul instituției este ...
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că va transmite Ministerului Muncii propuneri şi observaţii în legătură cu noua lege a salarizării, obiectivul fiind ca aplicarea......
Oana Gheorghiu: Am analizat patru planuri de restructurare avizate de AAAS în luna martie 2026. Iată ce am descoperit. Copy-paste: patru companii, un singur document
Oana Gheorghiu: Am analizat patru planuri de restructurare avizate de AAAS în luna martie 2026. Iată ce am descoperit. ...
Patru planuri de restructurare avizate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în luna martie 2026 au secţiunile ...
O nouă presiune pe bugetul Federației Ruse. Moscova a eșuat în a doua sa tentativă de a vinde participația la compania de aur UGC pe care a confiscat-o anul trecut
O nouă presiune pe bugetul Federației Ruse. Moscova a eșuat în a doua sa tentativă de a vinde participația la compania ...
Rusia a eşuat pentru a doua oară să vândă participaţia pe care a sechestrat-o anul trecut în Uzhuralzoloto (UGC), ...
Șefii instanțelor critică vehement proiectul de lege de salarizare a bugetarilor. „Asistăm la o afirmare pe scena politică a unor evidente conduite dictatoriale”
Șefii instanțelor critică vehement proiectul de lege de salarizare a bugetarilor. „Asistăm la o afirmare pe scena ...
Preşedinţii tribunalelor şi curţilor de apel critică dur noua lege a salarizării personalului bugetar, susţinând ...