Toate marile lanţuri de benzinării din România au ieftinit carburanţii cu 50 de bani, a anunţat Ministrul Energiei

Toate marile lanţuri de benzinării din România au aplicat reducerea de 50 de bani pentru clienţii finali, a anunţat, vineri dimineaţa, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
AGERPRES - vin, 01 iul. 2022, 10:26
Toate marile lanţuri de benzinării din România au ieftinit carburanţii cu 50 de bani, a anunţat Ministrul Energiei

„Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar şi au aplicat deja prevederile Ordonanţei de Urgenţă cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a preţului la carburanţi”, a scris el, pe Facebook.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, doar OMV Petrom a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a redus cu 50 de bani preţurile tuturor sortimentelor de benzină şi motorină din staţiile de alimentare Petrom şi OMV din Romania, scrie Agerpres.

Beneficiari sunt clienţii finali, persoane fizice şi juridice, care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu. Reducerea a fost introdusă începând cu 1 iulie, ora 00:00, pentru o perioada de trei luni. Pentru un plin de 50 de litri, şoferii vor plăti mai puţin cu 25 de lei.

Astfel, compania se conformează voluntar măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea preţurilor carburanţilor.

Reducerea va fi afişată pe totemuri, la intrarea în staţiile de alimentare OMV şi Petrom, şi va fi reflectată pe bonul fiscal. La pompă, afişajul electronic va indica preţul carburanţilor fără reducerea de 50 de bani, mai spun reprezentanţii companiei.

Potrivit OUG 106/2022, publicată joi seara în Monitorul Oficial, reducerea nu se va vedea la pompă, ci doar pe totemurile de la intrarea în benzinării (stâlpii cu afişaj) şi se va evidenţia distinct pe bonul fiscal.

Te-ar mai putea interesa și
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că face parte dintr-o grupare specializată în comiterea unor infracţiuni de......
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Timp de patru zile, clienții magazinelor Lidl care returnează ambalaje SGR pot primi vouchere cadou de maximum 25 de lei. ...
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...