Rusia anunță că a distrus două depozite de muniții și un post de comandă situate în apropierea orașului Nikolaev, din sudul Ucrainei

Rusia a afirmat sâmbătă că a distrus două depozite de muniţii în apropierea oraşului Nikolaev (Mikolaiv), din sudul Ucrainei, precum şi un post de comandă în regiunea cu acelaşi nume, informează EFE, care citează Ministerul Apărării de la Moscova, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 02 iul. 2022, 16:17
Rusia anunță că a distrus două depozite de muniții și un post de comandă situate în apropierea orașului Nikolaev, din sudul Ucrainei

Purtătorul de cuvânt al ministerului rus, general locotenentul Igor Konaşenkov, a anunţat în buletinul de război zilnic că respectivul post de comandă se afla în Bilozirka, la 44 de kilometri de oraşul Nikolaev. Amplasarea celor două depozite de muniţii pe care ruşii susţin că le-au distrus nu a fost dezvăluită.

Totodată, Konaşenkov a mai declarat că sistemele de apărare antiaeriană ruse au doborât un avion de tip MiG-29 al forţelor aeriene ucrainene în satul Iavkino, în regiunea Nikolaev.

Primarul oraşului Nikolaev, Oleksandr Senkevici, a anunţat sâmbătă dimineaţă pe contul său de Telegram că în urbe au avut loc „explozii puternice”. „Au loc explozii puternice în oraş! Rămâneţi în adăposturi”, a scris primarul Senkevici.

Guvernatorul regiunii Nikolaev, Vitalii Kim, a scris la rândul său pe Telegram că se încearcă clarificarea informaţiei privind exploziile din oraş. Kim a amintit că, în ajun, ruşii au lansat 12 rachete asupra Nikolaev şi că au fost bombardate infrastructura portuară şi companii private care produceau parfumuri şi var. Una dintre rachete a fost doborâtă.

Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...